Bihor, tărâm legendar unde prezentul vieţuieşte alături de relicvele unui trecut extrem de îndepărtat. Relicve atât de ciudate încât localnicii le trimit direct în mitologie.

Privite de departe, par nişte stânci obişnuite, răsărite abrupt din mijlocul unor tufişuri pipernicite. Localnicii le ocolesc cu teamă şi trec pe lângă ele doar dacă n-au încotro. Dar şi atunci o fac cu teamă, bat câteva cruci evlavioase şi nu uită niciodată să-şi scuipe în sân, după care o iau iute la picior fără să se mai uite îndărăt.

Dacă-i întrebi despre acel loc ciudat spun că "acolo, în Valea Neagră, au căzut oştirile dracilor de demult, pe care mânia Domnului i-a prăbuşit în tină şi i-a lăsat să putrezească ferecaţi în piatră. Iar astea sunt ciolanele lor, pe care păcatele noastre le-au scos la lumină". De aproape, formele acestea ciudate chiar par a fi maldăre de ciolane împietrite, dintre care unele chiar seamănă cu nişte coarne terifiante, toate aruncate claie peste grămadă. Iar canalele subţiri care le străbat de-a lungul chiar le fac să pară a fi rămăşiţele monstruoase ale unor creaturi nelumeşti. La poalele acestor stânci curge Gruieţul, un fir de apă strecurat printre maluri abrupte din care, pe alocuri, ies vine subţiri de cărbune, care adaugă locului un aspect sumbru, aproape funerar. Cea mai apropiată aşezare umană este satul Delureni, căruia, cândva, i se spunea Beznea. Şi, cu toate că râul Criş este destul de departe, locul acesta se numeşte, totuşi, Valea Crişului. Dar numele lui adevărat, cel vechi de sute de ani, era Valea Neagră.

MORFOLOGIE ABERANTĂ

Bineînţeles că savanţii nu dau doi bani pe miturile locale. Pentru paleontologi, Valea Neagră este un loc special, pe care l-au cercetat şi i-au elucidat majoritatea misterelor. Ei ştiu că aici aflorează unul dintre cele mai spectaculoase şi bine conservate recifuri formate pe fund