Un băiat se află în stare gravă, iar alţi doi tineri au suferit răni uşoare în urma unui accident de circulaţie, produs în această dimineaţă în localitatea Negreni.
Marian S., de 24 de ani, din localitatea Unirea, judeţul Dolj, în timp ce conducea un autoturism înmatriculat în Bulgaria a pătruns pe sensul opus şi a intrat în coliziune cu un autotractor condus regulamentar de Radisav Z., de 55 de ani, din localitatea Ercege- Serbia.
În urma impactului, şoferul autoturismului şi alţi doi tineri, Adrian C., de 23 de ani, şi Emilia S., de 33 de ani, ambii din localitatea Unirea, au fost transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina. Cel mai grav rănit a fost unul dintre băieţi. Acesta va fi trimis astăzi cu elicopterul la Bucureşti.
"Ambilor conducători auto le-au fost recoltate probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei. Cercetările continuă în acest caz", a spus comisarul Claudia Radu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt.