Preşedintele Traian Băsescu a declarat miercuri, la postul public de radio, că, dacă el ar fi condus PDL, în partid nu ar mai fi rămas niciun politician care nu respectă deciziile majorităţii, "indiferent că s-ar fi numit Preda, Sever Voinescu sau Radu F. Alexandru", relatează realitatea.net.
Traian Băsescu a lansat atac după atac la adresa democrat-liberalilor. Evenimentele din ultima perioadă nu-i lasă preşedintelui decât o soluţie: clarificarea cât mai rapidă a relaţiei Guvern - grup parlamentar PDL.
"Nu ştiu dacă e vorba de slabirea susţinerii grupului parlamentar. Nu pot să spun că nu m-a îngrijorat modul cum Guvernul a scăpat de moţiune. A fost evident că au existat parlamentari ai grupului PDL care au votat împotriva Guvernului, dar şi unii care nu au venit. Asta înseamnă că trebuiesc clarficate lucrurile în relaţia Guvern şi grupul parlamentar PDL", a spus Traian Băsescu.
În ceea ce priveşte întâlnirile de la Snagov, subiect care a reapărut, recent, în atenţia opiniei publice, după acuzaţiile aduse de democrat-liberalul Radu F. Alexandru, şeful statului susţine că acestea au venit la solicitarea grupurilor parlamentare. Răspunsul preşedintelui a venit tocmai pentru că Guvernul urma să treacă printr-o moţiune de cenzură. Mai mult, spune Băsescu, "fără o discuţie cu grupurile parlamentare, în mod cert Guvernul cădea".
"Întâlnirile mele la Snagov, am văzut un senator care nu a înţeles de ce ne-am întâlnit la Snagov (Radu. F. Alexandru, n.r.), au fost la solicitarea grupurilor parlamentare, iar eu am răspuns primei întâlniri pentru că urma o moţiune de cenzură şi, fără o discuţie cu grupurile parlamentare, în mod cert Guvernul cădea. Cea de-a doua am făcut-o pentru că le promisesem la prima discuţie că vom mai avea o discuţie după moţiunea de cenzură. Acum analizez dacă merită să mai fac a treia discuţie, pentru că văd că sunt politicieni