Pentru că nu mai avea cine să ţină scorul insultelor dintre Tusac şi Mincă, edilul din Mangalia a mutat meciul în instanţă.
Primarul Mangaliei, Claudiu Tusac, şi viceprimarul aceluiaşi municipiu, pecistul Ion Mincă, au ajuns cu vorbele de duh, adresate reciproc, în instanţă. Cel care nu a mai suportat insultele a fost edilul Tusac, care, pe data de 3 august, a depus un dosar în instanţă, obiectul acestuia fiind acţiunea în răspundere delictuală. Pârâtul Mincă nu ştia nimic despre intenţia lui Tusac, dar ştie ce îi reproşează primarul. „Cred că m-a dat în judecată pentru că l-am făcut ţigan şi când colo el este rrom", a precizat Ion Mincă. Pe de altă parte, edilul Mangaliei a explicat motivul care l-a împins să caute dreptatea în instanţă. „Limbajul pe care îl foloseşte el mi-a dat posibilitatea să îl dau în judecată. Oricum nu poate să vorbească altfel pentru că nu ştie, dar nici nu pot să-l las să înjure", a declarat Claudiu Tusac. Comentarii (0) Scrie comentariu (va rugam aveti rabdare pana acesta va fi moderat)
Nume
Comentariumicsoreaza | mareste
Am citit si accept Regulile pentru postarea comentariilor.
Adauga comentariu
Va rugam activati JavaScript pentru a posta un comentariu
Pentru că nu mai avea cine să ţină scorul insultelor dintre Tusac şi Mincă, edilul din Mangalia a mutat meciul în instanţă.
Primarul Mangaliei, Claudiu Tusac, şi viceprimarul aceluiaşi municipiu, pecistul Ion Mincă, au ajuns cu vorbele de duh, adresate reciproc, în instanţă. Cel care nu a mai suportat insultele a fost edilul Tusac, care, pe data de 3 august, a depus un dosar în instanţă, obiectul acestuia fiind acţiunea în răspundere delictuală. Pârâtul Mincă nu ştia nimic despre intenţia lui Tusac, dar ştie ce îi reproşează primarul. „Cred că m-a dat în judecată pentru că l-am făcut ţigan şi când colo el este rrom", a precizat Ion