În circa o lună de la demararea programului, pe 1 iulie, valoarea cererilor de finanţare depuse la agenţiile de mediu ajunge la aproape jumătate din plafonul de 110 milioane de lei. Sursa: ADRIAN SCUTARIU
Interesul românilor pentru achiziţia, prin programul "Casa verde", de sisteme de încălzire pe bază de energii regenerabile este foarte ridicat. Circa 186 de dosare au fost depuse zilnic la Agenţiile Judeţene de Protecţia Mediului până de curând, de la 1 iulie, când a lansat programul.
Astfel, până acum o săptămână, la data de 6 august, au fost înregistrate în total 6.879 de dosare, valoarea cumulată a sumelor solicitate fiind de peste 42 de milioane de lei, potrivit datelor furnizate EVZ de Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM). Asta înseamnă aproape 40% din suma totală alocată programului, de 110 milioane de lei.
Analiza dosarelor se va face pe principiul "primul venit-primul servit", aşadar cei interesaţi ar trebui să se grăbească dacă vor să mai prindă subvenţia de la stat.
Totuşi, în ciuda numărului ridicat de cereri, din cele 6.879 de dosare depuse, doar 530 au fost aprobate până la 6 august, cu o valoare cumulată de 3,2 milioane de lei, iar 114 au fost respinse. Ieri, AFM a mai organizat o sesiune de analiză a dosarelor, fiind aprobate alte aproximativ 400 de dosare. Valoarea acestora şi repartizarea pe judeţe vor fi comunicate în viitorul apropiat.
Panourile solare, cele mai căutate
Peste 90% din dosarele depuse în cadrul acestui program vizează instalarea panourilor solare. Situaţia este explicabilă, dat fiind că acestea sunt şi cele mai accesibile.
Diferenţa de 10 % este reprezentată de solicitările depuse de către persoanele fizice pentru instalarea pompelor de căldură şi a centralelor pe bază de peleţi. Puţini sunt, aşadar, cei care îşi permit să-şi monteze astfel de inst