Mesajul a fost trimis. Multumesc!

DREPT LA REPLICĂ. Precizări la un articol din Observator cultural despre Poezia antiutopică

Publicat in Observator Cultural, vineri 13 august 2010 ·

Stimată redacţie, Din consideraţie pentru cititorii revistei dumneavoastră, care ar fi putut fi induşi în eroare de unele afirmaţii din articolul „Un plus cu mai multe minusuri sau brandul 2000 de la MM la DDM“, semnat de un cristian, în numărul de săptămîna trecută al revistei Observator cultural (nr. 536, 5-11 august 2010), vă rog să îmi găzduiţi următoarele precizări: 1. Poezia antiutopică. O antologie a douămiismului poetic românesc n-a mai avut nici o legătură cu propunerea de proiect „Live poetry. Blog the poetry“, trimisă (în decembrie 2009) la Asociaţia Scriitorilor Bucureşti şi depusă, după obţinerea avizului pozitiv, la Uniunea Scriitorilor pentru finanţare. Dintr-un motiv simplu: n-a primit finanţare. Dacă ar fi fost finanţat acel proiect (unul din puncte implicînd realizarea de către mine a unei astfel de antologii), „Poezia antiutopică…“ ar fi avut, într-adevăr, 4 părţi (cum apare citat în materialul din revista dumneavoastră; mă întreb cu acordul cui – poate cita oricine din materiale care nu-i aparţin şi care n-au fost făcute niciodată publice?), precum şi o arie largă de mediatizare: lansări în străinătate, cîteva lecturi publice etc. Proiectul n-ar fi beneficiat doar de sprijin USR, ci şi al altor cîteva organizaţii. Dar, cum am menţionat, a fost respins de la finanţare, iar apariţia cărţiiPoezia antiutopică. O antologie a douămiismului poetic românescn-a mai avut absolut nici o legătură cu acel proiect, în afara aceleia că mi-am rezervat dreptul să mă ocup, pe alte coordonate, de partea mea din acel proiect, chiar şi fără finanţare USR. Punctul din proiect la care se face referire în articolul din revista dumneavoastră urma să se concretizeze printr-o antologie extinsă a douămiismului poetic românesc, aşadar prin altceva decât antologia recent apărută la Editura Paralela 45. Apoi, nici unul dintre autorii antologaţi nu mi-a dat acordul privi

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dominic Fritz: USR va face parte dintr-un guvern care îşi asumă reforme sau nu va face parte din guvern / Important pentru USR este să fie o guvernare cu un premier care îşi asumă reforme, nu intrăm în negociere cu linii roşii

News.ro acum 28 minute
Prim-vicepreşedintele USR Dominic Fritz a declarat, miercuri, că USR va face parte dintr-un guvern care îşi asumă reforme sau nu va face parte din guvern, el subliniind că important pentru USR este să fie o guvernare cu un premier care îşi asumă ref

Ce au căutat românii pe Google în 2024? Sportul e pe primul loc! Cum arată topul celor mai populare subiecte

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Ca de fiecare dată în decembrie, Google prezintă listele cu cele mai populare căutări ale românilor în anul care tocmai se încheie. Acestea indică subiectele și oamenii care au generat cel mai mare interes în căutări în România, cele mai populare ev

Cristina Cioran, însărcinată pentru a doua oară cu Alex Dobrescu. Primele ei declarații

Cancan acum o ora
Surpriză mare în showbiz! Este din nou soare pe strada lor! Cristina Cioran, în vârstă de 47 de ani, însărcinată din nou cu Alex Dobrescu! Vedeta va deveni mamă pentru a doua oară! Vă prezentăm cele mai noi declarații despre sarcină! Știre în curs d

Hellvig: În alegerile care vin, va fi mai important ca niciodată tandemul preşedinte-premier propus românilor. Carevasăzică, oameni. Nu partide / Poate ar fi nimerit şi ca negocierile politice pentru formarea unei coaliţii să nu dureze la infinit

News.ro acum o ora
Fostul şef al SRI Eduard Hellvig, care a revenit recent în PNL, consideră că, în alegerile care vin, va fi mai important ca niciodată tandemul preşedinte-premier care le va fi propus românilor. ”Carevasăzică, oameni. Nu partide”, subliniază el, argu

Inflația a crescut la 5,1% în noiembrie față de 4,7% în octombrie. Produsele care s-au scumpit cel mai mult

Libertatea acum o ora
Rata anuală a inflaţiei în luna noiembrie 2024 a fost 5,1%, comparativ cu luna noiembrie 2023. Asta în timp ce în luna octombrie 2024, comparativ cu luna octombrie 2023, rata anuală a inflaţiei a fost 4,7%, arată datele Institutului Naţional de Stat

Vânzarea Telekom către Vodafone şi Digi, în analiza Consiliului Concurenţei

Pagina de media acum o ora
Cristi Croitoru | Dreamstime.com Consiliul Concurenţei anunţă că analizează tranzacţiile prin care Vodafone România şi Digi România intenţionează să preia părţi din Telekom Romania Mobile Communications. Publicitate Vodafone va prelua cea mai impor

Bulgaria va OPRI tranzitul de gaze rusești prin Balkan Stream dacă Gazprom nu găsește o nouă modalitate de plată

Gandul acum 23 minute
Bulgaria va opri tranzitul de gaze rusești prin Balkan Stream dacă Gazprom nu găsește o nouă modalitate de plată în urma impunerii sancțiunilor americane, a declarat ministrul interimar al Energiei din Bulgaria, Vladimir Malinov. Pe 21 noiembrie, Tr

Amendă de 12.000 de lei pentru un bărbat care a abandonat un câine pe marginea drumului

Adevarul acum 28 minute
Biroul pentru Protecţia Animalelor l-a identificat pe un bărbat din Caraş-Severin care a abondonat un căţel la marginea localităţii Greoni şi i-a aplicat amenda maximă, adică 12.000 de lei.

Ministrul Apărării: Sistemul de la Deveselu, una dintre cele mai importante capabilităţi aliate pentru apărarea Europei

HotNews acum 15 minute
Sistemul de apărare antirachetă Aegis Ashore are un rol deosebit de important pentru apărarea Europei împotriva ameninţărilor balistice, a spus ministrul Apărării Naţionale. Angel Tîlvăr a vizitat marți împreună cu ambasadorul SUA în România, Kathle

Pep Guardiola spune că nu vrea să mai antreneze o altă echipă de club după ce pleacă de la Manchester City - VIDEO

News.ro acum o ora
Tehnicianul Pep Guardiola a afirmat, într-un podcast, că nu doreşte să antreneze un o altă echipă de club după Manchester City. „Ceea ce nu aş face ar fi să părăsesc Manchester City pentru a merge în altă ţară şi a face acelaşi lucru pe care îl fac

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

3°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/4°
Iasi
acum

mie.

1°/3°
joi

-0°/2°
vin.

-4°/1°
sâm.

-4°/2°
Constanta
acum

mie.

4°/7°
joi

4°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

0°/6°
Cluj-Napoca
acum

mie.

-1°/4°
joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/3°
Timisoara
acum

mie.

2°/4°
joi

0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/4°