În Bucureşti auzi din zece în zece minute un motor turat violent care face să duduie ferestrele din tot cartierul. De pildă, rondul de la lângă Stadionul Naţional din Bucureşti, aflat într-o zonă cândva liniştită, lângă un parc şi un bazin de înot pentru copii, e terorizat continuu de puberi inconştienţi prin răsuciri cu maşina pe asfalt.
Sunt mai deranjanţi decât bormaşina vecinului care s-a decis, pentru a doua oară în ultimul an, să-şi mai facă o casă în apartament, şi mai periculoşi decât specimenul care acum câteva zile a atins viteza de 248 de kilometri pe oră pe autostradă. Toţi - inclusiv nebunul care a simţit nevoia să-şi demonstreze talentul de pilot mergând în sens invers pe o pistă de motociclism, accidentând grav patru persoane - s-au născut din mitul fals al şoferului român care ar fi mai talentat decât orice învârtitor de volan din lume. Doar când ies în afara graniţelor, unde legea nu iartă, iar poliţia nu e depăşită de evenimente, se potolesc.
Întrebarea este: „Ce face poliţia?" Pe purtătorii de cuvânt ai forţelor de ordine îi vedem aproape zilnic la televizor, cu piepturile înzorzonate de decoraţii, oferind explicaţii blajine. „S-a constatat ...", „Se va întocmi dosar de contravenţie ...", „S-au împărţit amenzi ...". Până şi exprimările acestea vagi şi impersonale trădează reala neputinţă în a stăvili fenomenul, în timp ce moartea adusă de aceşti copii din flori ai lui Mad Max e al naibii de personală. E clar că pragurile rotunjite nu sunt o soluţie. Se desprind în câteva luni, afectează şi suspensiile celor 95 la sută din şoferii care conduc respectând legea. Unde sunt însă camerele de filmat şi radarele care surprind glonţul în zbor?
La fel de adevărat e însă că vitezomanii urbani nu au unde să-şi desăvârşească vocaţia. Poate ar fi bună construcţia unui circuit rezervat doar lor, unde să se dea cap în cap. Problema este că n
