Îţi sună cunoscut deşi nu ai întâlnit-o niciodată. Face parte din acele lucruri pe care nu le cauţi neapărat, dar care vin în întâmpinarea ta cu simplitate şi firesc. Ca dragostea, ca dorinţa de a zbura. Limba aramaică, limba în care se adresa Hristos credincioşilor, face parte din acele lucruri de care nu ştii că îţi este dor decât atunci când le-ai găsit.
Despre Malloula, localitatea siriană în care se vorbeşte aramaica, limba lui Hristos, afli încă de la primul pas în Damasc. Este unul dintre principalele obiective turistice ale ţării şi gazdele au grijă să nu îl ratezi. Fie că este vorba despre afişe, fie că este vorba despre recomandarile şoferilor de taxi sau ale recepţionerilor, Malloula este, alături de minunăţiile de la Palmira, Damasc sau Alepp, un obiectiv care nu poate fi ratat.
De la coborârea din autocar, în parcarea din mijlocul localităţii, îţi dai seama că ai păşit, dacă nu neapărat în altă lume, cu siguranţă în alt timp. În primul rând este senzaţia de ospitalitate accentuată de mirosul de pâine proaspătă, tocmai scoasă din cuptorul ce arde non-stop la brutăria din imediata apropiere. De aici şi senzaţia de bună primire pentru români cel puţin, pentru care reflexul întâmpinării cu pâine şi sare este în mare parte şi involuntar îndeplinit. Apoi este limba pe care o vorbesc cei din jur. Familiarizat în cele câteva zile cu araba, ceea ce aud acum îmi pare cunoscut fără însă a putea identifica expresiile, cuvintele. Este senzaţia pe care o trăieşte probabil orice turist latin, dar cu siguranţă orice român aflat în Portugalia. Aceea că "recunoaşte" tot ceea ce se vorbeşte în jurul lui, fără ca de fapt să înţeleagă mai nimic, doar "muzicalitatea" limbii auzite fiindu-i familiară.
Locuitorii din Malloula folosesc limba vorbită de Hristos în Galileea. Învaţă în aramaică, se căsătoresc în aramaică, se ceartă tot în aram
