Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ideea unor cercetători: să mulgi ceaţa pentru a obţine apă potabilă

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 16 august 2010 ·

Nebunie sau o idee practică şi aplicabilă? Ceaţa ar putea deveni următoarea sursă de apă potabilă, dacă apa din ea ar putea fi cumva reţinută, scrie Earth Times, citând DPA. Sursa: www.autof1.ro

Câţiva experţi din Germania se gândesc cum să facă posibil „să mulgă ceaţa” pentru a strânge apă pentru regiunile de pe glob unde lipsa apei potabile este o mare problemă.

Londra avea reputaţia de a fi oraşul ceţii, dar mult mai puţin cunoscut este Iquique, în nordul statului Chile. Acest oraş de pe malul Pacificului este o Mecca pentru oamenii de ştiinţă care studiază ceaţa, potrivit profesorului Otto Klemm. Ochiul climatologului se înseninează de câte ori vorbeşte despre Iquique. „Ceaţa este foarte densă aici, numai bună de muls”.

Klemm lucrează la Institutul pentru Ecologia Peisajelor, la Universitatea din Munster. Prin muls, el înţelege capturarea ceţii în scop ştiinţific. Dar canalele prin care el şi alţi oameni de ştiinţă vor să prindă ceaţa sunt foarte bune şi pentru colectat apa potabilă.

Recent, 140 de experţi din 30 de ţări s-au întâlnit pentru prima dată, la Munster, pentru a discuta probleme care ţin de ceaţă.

Ceaţa, o moştenire pentru generaţiile viitoare

Regiunile uscate, cum ar fi Iquique, şi care au parte de multă ceaţă ar putea lăsa o importantă moştenire generaţiilor viitoare. „Nu mă refer la America de Sud sau la Africa. Spania, de exemplu, va avea probleme cu apa potabilă în următorul veac”, a spus expertul, precizând că Spania se gândeşte deja să schimbe cursul anumitor râuri.

În Spania, însă, există câteva regiuni care au parte de multă ceaţă. Pe coasta de est, în apropiere de Valencia, există un lanţ muntos, aproape de mare, cu o geografie similară cu cea a coastei Pacificului din America de Sud sau Africa. Ceaţa este prinsă între vârfuri de munţi, ceea ce o face uşor de muls, spune Klemm.

Însă, el subliniază că a

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 15 minute
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar

Mediafax acum 56 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar. Aceasta va ţine 24 de ore. Greva va începe sâmbătă, la ora 21.00.

Ucraina a pierdut peste 40% din regiunea Kursk, din cauza contraatacurilor Rusiei, spune un oficial militar de la Kiev

Libertatea acum 15 minute
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul ocupat în regiunea rusă Kursk în timpul incursiunii din august, din cauza contraatacurilor armatei lui Vladimir Putin, a declarat sâmbătă o sursă militară de la Kiev, potrivit ziarului The Guardian.

Plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora

Mediafax acum 41 minute
USR depune plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora, în primul tur al alegerilor prezidenţialele. Potrivit reprezentanţilor partidului este vorba despre o persoană care ar fi votat de patru ori. Persoana acuzată este reprezentanta unui parti

Mesajul lui Marcel Ciolacu, după DECESUL lui Gabriel Cotabiță: „Muzica lui ne-a încântat tinerețea”

Gandul acum 14 minute
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj emoționant, după ce artistul Gabriel Cotabiță a încetat din viața la vârsta de 69 de ani. Anunțul trist a fost făcut de dirijorul Ionel Tudor, pe pagina sa de Facebook. Premierul Marcel Ciolacu a notat că

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Peste 103.000 de români din străinătate au votat până la ora 15.00. În 2019, până la aceeaşi oră, votaseră peste 153.000 de persoane

News.ro acum 2 ore
Peste 103.000 de români din străinătate au votat la alegerile prezidenţiale.până sâmbătă, la ora 15.00. În 2019, până la aceeaşi oră, numărul votanţilor era de peste 153.000 de persoane. Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 103.863 de persoane au vo

Israelul a ucis cel puţin 120 de persoane în Gaza în ultimele 48 de ore

News.ro acum o ora
Atacurile israeliene din Fâşia Gaza au dus la moartea a cel puţin 120 de palestinieni în ultimele 48 de ore şi au afectat un spital de la periferia de nord a enclavei, rănind personalul medical şi deteriorând echipamente, au declarat sâmbătă surse m

Viscol în zona montană a judeţului Gorj

Mediafax acum 2 ore
Pe DN 67C, zona Rânca, se acţionează permanent cu utilaje cu lamă pentru menţinerea circulaţiei fără restricţii, anunţă DRDP Craiova. Drumarii fac apel la şoferi să nu parcheze pe partea carosabila pentru a permite intervenţia echipelor de deszăpezi

Românii vor putea călători fără viză în China timp de un an, anunță Ministerul de Externe

Libertatea acum 15 minute
Românii vor putea călători în China fără viză pentru o perioadă limitată, a anunțat, sâmbătă, Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

Fermierii polonezi blochează punctul de trecere a frontierei cu Ucraina

Ziua Constanta acum 3 ore
Fermierii polonezi au început să blocheze, sâmbătă, un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta faţă de politicile guvernului şi pentru a denunţa acordul Uniunii Europene cu ţările Mercosur, relatează AFP. La punctul de t

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

3°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

-5°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

-0°/4°
mar.

0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°