Celor care se debranşează de la sistemul centralizat de încălzire li s-au pregătit oferte promoţionale.
Incertitudinile privind costul încălzirii centralizate la iarnă, după eliminarea preconizată a subvenţiilor, au dezgheţat piaţa de centrale termice murale, pe gaze naturale.
Cei mai mari jucători de pe piaţă au lansat deja promoţii la acest tip de centrale sau pregătesc oferte cu preţuri reduse pentru această toamnă. Compania Baxi România, de pildă, a lansat, la începutul lunii trecute, campania "Marea debranşare", care va dura până la 31 decembrie.
"Programul se adresează celor care renunţă la sistemul centralizat de apă caldă şi încălzire şi optează pentru o soluţie cu centrală proprie", ne-a declarat Sever Scarlat, directorul general al companiei. Discounturile pentru persoane fizice sunt de până la 750 de lei, TVA inclus, în funcţie de modelul de centrală ales.
Adeverinţă de "debranşat"
Pentru a obţine această reducere la achiziţia centralei, clientul va trebui să prezinte o adeverinţă eliberată de preşedintele asociaţiei de proprietari, care să certifice că s-a debranşat de la sistemul centralizat.
Pentru persoanele juridice, discountul este de până la 7.000 de lei. Campania este o extensie a programului "Rabla la centrale", începută de Baxi în septembrie anul trecut, cu aceleaşi reduceri.
Totodată, Ariston Thermo România acordă în prezent reduceri de până la 600 de lei, TVA inclus, la achiziţia de centrale termice de la distribuitorii autorizaţi, în cadrul unui program de tip Rabla/Buy-Back.
Totodată, compania va lansa, la începutul lunii septembrie, o ofertă cu "un preţ special de achiziţie pentru o centrală termică performantă şi un avantaj oferit celor care se vor debranşa de la sistemul de încălzire centralizat", nefiind oferite încă detalii.
Compania