Ei, asta ne mai lipsea! Tichia de mărgăritar! Ţara moare sufocată de prostia şi lăcomia celor înscăunaţi să o gospădăreas­că; se duce pe apa Sîmbetei, la propriu, luată de puhoaie; e arsă de vipia vînturilor deşertice; e desfigurată de explozii în sălile pentru nou născuţi ale maternităţilor; e readusă la condiţia de mişcare a vremurilor în care locomotiva cu aburi încă nu atinsese performanţa celor 50 de km pe oră, iar Ford nu produsese primul milion de automobile; e înglodată în datorii pînă peste trei generaţii; e tăvălită în murdăria deşeurilor şi scăldată în norii de praf care s-au mutat din Bărăganul lui Panait Istrati în centrul marilor oraşe; România agonizează, horcăie lugubru, iar în timpul acesta, ce credeţi?: spionii noştri dau iama-n ruşi! S-au pus să le fure secretele militare, da" ştii, colea... cu lopata, pe toate! Sau, mă rog, cîte încap într-o sacoşă, ori într-o gentuţă de mînă (că nu se vedea prea bine la televizor!), lăsată conspirativ în cutia de bagaje a unui supermarket de un cetăţean rus şi culeasă apoi de acolo de un flăcău diplomatic al României. Tocmai la apropont, însă, agentul 008 (sau ce număr de inventar o fi avînd!) a fost interpelat de vigilenţii copoi ai contraspionajului Mamei Rusia; prins cu mîţa-n sac, adică, şi cu niscaiva tehnologie suplimentară asupra sa, fapt care atestă, conform comunicatului oficial al FSB, intenţiile ostile ale împricinatului cu geantă diplomat, de la serviciu. Istoria se încheie, conform Convenţiei de la Geneva, cu un şut dat în fund atentatorului diplomatic la siguranţa naţională a "statului victimă" şi cu 48 de ore pricaz să zboare tocmai dincolo de graniţe, în cazul în speţă ale Rusiei, "mişeleşte pîngărite de români, ori de cîte ori au ocazia, ca în 1941, la toartă cu Hitler, ori ca acum, gata să străpungă pieptul generos descoperit al statului frate mai mare şi prieten, cu vîrful ascuţit al pumnalului