Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CLUJ: Palatul Copiilor, spart pentru căutarea unor eroi

Publicat in Adevarul, miercuri 18 august 2010 ·

Un perete aflat la subsolul Palatului Copiilor din Cluj a fost spart de arheologii care caută rămăşiţele umane a 13 partizani. Căutările au început azi dimineaţă, iar din primele rezultate reiese că şansele de a-i găsi pe eroi, sunt mari. Mai mult, arheologii se aşteaptă să descopere şi alţi foşti deţinuţi persecutaţi în fostul sediu al Securităţii clujene.

Arheologii din cadrul Centrului de Investigare a Crimelor Comunismului din România (CICCR) au început, astăzi, căutările celor 13 partizani ucişi fără urme de Securitatea din Cluj. Potrivit unei ipoteze apărute în urma mai multor mărturii a foştilor angajaţi ai Casei Pionierilor, actualul Palat al Copiilor, la susbolul imobilului s-ar mai fi aflat o cameră, care însă a fost ulterior zidită. Arheologii CICCR au înaintat ideea că tocmai aici ar fi fost aruncate trupurile neînsufleţite a celor 13 partizani, motiv pentru care azi dimineaţă, începând cu ora 10.00, au fost demarate lucrările de spargere a zidului.

Înainte de demararea lucrărilor de spargere a peretelui, locul a fost investigat de poliţişti din cadrul Serviciului Criminalistic şi procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Militar Cluj. La faţa locului au fost prezenţi şi membri ai filialei clujene a Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici.

Indicii temeinice

Arheologul Marius Oprea, coordonatorul CICCR a spus înainte de începerea săpăturilor că sunt şanse de aproximativ 50% ca tocmai aici să fie îngropaţi cei 13 partizani. „A fost o crimă premeditată aşa cum au fost multe altele. Cei 13 partizani făceau parte din două grupuri mari de rezistenţă: grupul Dabija şi Maxim. O galerie care ducea de la o celulă la altă, aflată la subsolul acestui imobil, a fost zidită. Dacă găsim acum această celulă, e posibil să găsim şi cadavrele celor 13 partizani. S-ar putea afla acolo pentru că nu există o altă evidenţă unde ar putea fi îngropaţi",

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 46 minute
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora

Mediafax acum o ora
USR depune plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora, în primul tur al alegerilor prezidenţialele. Potrivit reprezentanţilor partidului este vorba despre o persoană care ar fi votat de patru ori. Persoana acuzată este reprezentanta unui parti

Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar

Mediafax acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar. Aceasta va ţine 24 de ore. Greva va începe sâmbătă, la ora 21.00.

Ucraina a pierdut peste 40% din regiunea Kursk, din cauza contraatacurilor Rusiei, spune un oficial militar de la Kiev

Libertatea acum 46 minute
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul ocupat în regiunea rusă Kursk în timpul incursiunii din august, din cauza contraatacurilor armatei lui Vladimir Putin, a declarat sâmbătă o sursă militară de la Kiev, potrivit ziarului The Guardian.

Mesajul lui Marcel Ciolacu, după DECESUL lui Gabriel Cotabiță: „Muzica lui ne-a încântat tinerețea”

Gandul acum 45 minute
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj emoționant, după ce artistul Gabriel Cotabiță a încetat din viața la vârsta de 69 de ani. Anunțul trist a fost făcut de dirijorul Ionel Tudor, pe pagina sa de Facebook. Premierul Marcel Ciolacu a notat că

Prag depăşit. Peste 150.000 de români au votat în străinătate la alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 40 minute
Peste 150.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Pragul a fost depăşit sâmbătă, în jurul orei 17.30. Dintre votanţi, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Viscol în zona montană a judeţului Gorj

Mediafax acum 3 ore
Pe DN 67C, zona Rânca, se acţionează permanent cu utilaje cu lamă pentru menţinerea circulaţiei fără restricţii, anunţă DRDP Craiova. Drumarii fac apel la şoferi să nu parcheze pe partea carosabila pentru a permite intervenţia echipelor de deszăpezi

Românii vor putea călători fără viză în China timp de un an, anunță Ministerul de Externe

Libertatea acum 46 minute
Românii vor putea călători în China fără viză pentru o perioadă limitată, a anunțat, sâmbătă, Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

Israelul a ucis cel puţin 120 de persoane în Gaza în ultimele 48 de ore

News.ro acum 2 ore
Atacurile israeliene din Fâşia Gaza au dus la moartea a cel puţin 120 de palestinieni în ultimele 48 de ore şi au afectat un spital de la periferia de nord a enclavei, rănind personalul medical şi deteriorând echipamente, au declarat sâmbătă surse m

Fermierii polonezi blochează punctul de trecere a frontierei cu Ucraina

Ziua Constanta acum 3 ore
Fermierii polonezi au început să blocheze, sâmbătă, un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta faţă de politicile guvernului şi pentru a denunţa acordul Uniunii Europene cu ţările Mercosur, relatează AFP. La punctul de t

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

2°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
sâm.

-5°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

-0°/4°
mar.

0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°