A da viata, viata in sine, se presupune a fi o minune a umanitatii, un dar divin prin care noi oamenii ne asiguram continuitatea pe pamant. Miracolul divin al venirii pe lume a unei mladite umane, a copilului tau, a urmasului tau, ar trebui sa nu fie tulburat de nimic.
Pentru acei copii morti in conditii tragice, aceasta teorie nu mai ajuta la nimic. Ei au fost opriti prea devreme din drumul lor abia inceput prin viata. Aceasta viata in care se intampla tragedii de acest gen poate ca nu trebuie traita. Se spune ca Dumnezeu iubeste copiii, dar in aceste conditii ma indoiesc de valabilitatea acestui sablon ...
Probabil ca Dumnezeu era ocupat cu altceva in acele momente ale chinurilor acelor micuti. Nu e curios? S-au grabit sa vina mai repede pe lume, nascandu-se prematur ... Numai ca lumea n-a fost pregatita sa-i primeasca. Pentru ca nesansa lor a fost de a veni pe lume in aceasta jungla numita Romania, unde o minune nu e aceea de a veni pe lume, ci sa si ramai in ea. Aceasta ultima drama te face sa te intrebi daca nu cumva in Romania se refuza practic dreptul la viata ...
Ritualul agoniei
Sigur ca aceste randuri pot parea subiective, scrise sub influenta emotiei momentului. Din pacate, acest fapt este inca o mostra despre starea sistemului sanitar si de insecuritatea in care traim in permanenta. Cu totii stim, tineri sau batrani, copii sau maturi, ca, odata intrati intr-un spital din Romania, ne inscriem intr-un ritual al agoniei si disperarii umane.
Pentru ca, dincolo de comportamentul personalului sanitar, e vorba de sistemul sanitar in sine. Subfinantarea acuta a spitalelor face ca tu, pacient venit sa te tratezi, sa vii cu medicamentele, vata, seringile sau fesele de acasa. Altfel, risti sa te imbolnavesti mai rau sau, mai grav chiar sa mori, pentru ca spitalul n-are de unde sa-ti dea. Daca totusi esti des
