Mesajul a fost trimis. Multumesc!

2,3 milioane euro pentru canalizarea din Eşalniţa

Publicat in Bursa, joi 19 august 2010 ·

Primăria comunei Eşelniţa, din judeţul Mehedinţi, derulează un proiect în valoare de 2,3 milioane de euro, care vizează crearea unei reţele de canalizare, a uneia de distribuţie a apei potabile şi a unei staţii de epurare.

"Vor fi construite reţele de canalizare şi de distribuire a apei potabile pe câte 12,5 kilometri şi o staţie de epurare a apelor uzate. În perioada care urmează, se vor executa şi lucrări de extindere a reţelelor electrice, pentru punerea în funcţiune a staţiilor de pompare ale sistemului integrat de apă-canal", a precizat primarul comunei Eşelniţa, Ioan Ciuru, citat de Agerpres. Edilul a mai spus că, după finalizarea proiectului, la sfârşitul lunii decembrie, locuitorii comunei vor avea condiţii mai mult decât decente de igienă.

De asemenea, hotelurile şi pensiunile din Eşelniţa, localitate situată în Clisura Dunării, vor putea asigura turiştilor condiţii de cazare la standarde europene. Proiectul "Reţea de canalizare, staţie de epurare şi reţea de distribuţie a apei potabile" va fi implementat cu fonduri atrase de la "Fondul European Agricol pentru Dezvoltare al Uniunii Europene". Suma este nerambursabilă şi poate fi alocată în tranşe, în funcţie de lucrările executate.

F.A. Primăria comunei Eşelniţa, din judeţul Mehedinţi, derulează un proiect în valoare de 2,3 milioane de euro, care vizează crearea unei reţele de canalizare, a uneia de distribuţie a apei potabile şi a unei staţii de epurare.

"Vor fi construite reţele de canalizare şi de distribuire a apei potabile pe câte 12,5 kilometri şi o staţie de epurare a apelor uzate. În perioada care urmează, se vor executa şi lucrări de extindere a reţelelor electrice, pentru punerea în funcţiune a staţiilor de pompare ale sistemului integrat de apă-canal", a precizat primarul comunei Eşelniţa, Ioan Ciuru, citat de Agerpres. Edilul a mai spus că, după finalizarea proiectului, la

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dan Grecu, legenda gimnasticii româneşti, a încetat din viaţă la 74 de ani

Mediafax acum 57 minute
Dan Grecu, primul campion mondial din istoria gimnasticii româneşti şi un simbol al sportului naţional, s-a stins din viaţă la vârsta de 74 de ani. Fost gimnast, antrenor şi arbitru internaţional, Grecu lasă în urmă o moştenire impresionantă, care a

Dosarul lui Horațiu Potra. Tribunalul decide astăzi dacă acceptă cererea de arestare preventivă făcută de procurori

HotNews acum o ora
Tribunalul Prahova judecă vineri, 13 decembrie, contestaţiile depuse de procurori, dar și de inculpaţi faţă de măsura controlului judiciar dispusă de Judecătoria Ploieşti cu privire la Horaţiu Potra, fost luptător în Legiunea Străină, apropiat al lu

Cum va fi vremea de sărbători şi în primele zile ale anului 2025? Prognoza meteorologilor

Mediafax acum o ora
Meteorologii au anunţat cum va fi vremea de sărbători şi în primele două săptămâni ale anului 2025 în România. Potrivit acestora, temperaturile vor fi diferite de la o regiune la altă. De asemenea, vor fi precipitaţii în mai multe zone ale ţării.

LIVE Război în Ucraina, ziua 1024: SUA anunţă un nou ajutor militar estimat la 500 de milioane de dolari / Bombardamente asupra Harkov

HotNews acum o ora
Regiunea Harkov a fost ținta bombardamentelor rusești vineri dimineață, 13 decembrie, când mai multe explozii s-au auzit în oraș și suburbiile sale. Forțele aeriene ucrainene au raportat folosirea armelor balistice, au anunțat autoritățile ucrainene

Un nou record pentru opera lui Nicolae Grigorescu! Suma impresionantă cu care s-a vândut „Țărăncuță odihnindu-se”

Ziua Constanta acum 49 minute
Pictura „Țărăncuță odihnindu-se” de Nicolae Grigorescu a stabilit un nou record pe piața de artă din România, fiind vândută pentru suma impresionantă de 365.000 de euro în Licitația de Iarnă Artmark. „Țărăncuță odihnindu-se" (1870-1880), semnată de

Ce sărbătoare este pe 13 decembrie 2024 în calendarul ortodox

Ziua Constanta acum o ora
Calendar ortodox 13 decembrie 2024 În această lună, în ziua a treisprezecea, pomenirea pătimirii Sfinţilor Mucenici ai lui Hristos: Eustratie, Auxentie, Evghenie, Mardarie şi Orest. Aceşti sfinţi mucenici au trăit pe vremea rău-credincioşilor împăr

Caruselul unui parc de distracţii din Birmingham s-a prăbuşit

Mediafax acum o ora
Caruselul unui parc de distracţii din târgul oraşului Birmingham s-a prăbuşit. În interior se aflau mai mulţi turişti. Mai multe persoane au fost rănite.

China şi-a retras navele de război desfăşurate de câteva zile în jurul Taiwanului, anunţă Tapeiul

G4Media acum o ora
Navele marinei şi ale pazei de coastă chineze care desfăşurau de câteva zile un vast exerciţiu naval în jurul Taiwanului s-au întors joi în porturile lor, au anunţat vineri autorităţile taiwaneze, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Toate navele g

Nicu Sârghea a murit. Toboșarul trupei Vunk avea doar 48 de ani

Libertatea acum 6 ore
Toboșarul trupei Vunk, Nicu Sârghea, a murit, joi, la vârsta de 48 de ani. Anunțul decesului fulgerător a fost făcut pe Facebook de membrii trupei pe care a fondat-o. Lansarea piesei „Te-am sunat din greșeală”, programată mâine, a fost amânată.

Companiile aeriene globale estimează venituri de 1 trilion de dolari pentru 2025, în pofida penuriei de avioane

News.ro acum 2 ore
Asociaţia Internaţională a Transportului Aerian (IATA) a prognozat pentru 2025 venituri globale ale industriei aviatice de peste un trilion de dolari, împreună cu un număr record de 5,2 miliarde de pasageri, în pofida dificultăţilor în aprovizionare

Vremea

București
acum

-1°
vin.

-1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/8°
lun.

1°/6°
Iasi
acum

vin.

-3°/2°
sâm.

-3°/3°
dum.

0°/6°
lun.

-0°/6°
Constanta
acum

vin.

1°/5°
sâm.

0°/6°
dum.

4°/8°
lun.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

1°/7°
lun.

-0°/4°