Australia ar trebui să devină republică după moartea Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, a declarat premierul australian, Julia Gillard, cu doar câteva zile înainte de alegerile generale.
Gillard a spus că moartea Reginei ar fi un "moment potrivit" pentru Australia să renunţe la a mai avea un monarh britanic ca şef de stat şi să devină republică.
"Evident, sper ca Regina Elisabeta să aibă o viaţă lungă şi fericită şi, privind-o pe mama sa, există mari şanse ca asta să se întâmple", a declarat Gillard, citată de The Telegraph.
Australienii au votat împotriva trecerii la republică, într-un referendum din 1999, dar acest aspect continuă să genereze opinii diferite, conform BBC.
Astfel, dacă Tony Abbott, principalul adversar al Juliei Gillard, este un monarhist devotat, ideea actualului premier a fost susţinută şi de predecesorul său, Kevin Rudd.
Deşi are propriul steag şi imn naţional, în prezent, Australia funcţionează ca o monarhie constituţională. Asta înseamnă că Regina, în calitate de şef al statului, are acelaşi rol oficial ca în Marea Britanie.