Senzaţiile de greaţă, ameţeală, stările de vomă, diareea şi crampele abdominale, care sunt efecte adverse ale chimioterapiei, pot fi ameliorate dacă pacienţilor le este administrat extract de bujor.
În combinaţie cu alte trei plante, acesta poate stopa dezvoltarea tumorilor, spun specialiştii americani de la Yale University School of Medicine, citaţi în ediţia online a publicaţiei Daily Mail.
Chimioterapia are ca scop distrugerea celulelor canceroase care cresc şi se divid cu rapiditate, fapt considerat un indicator al prezenţei respectivei boli în organism. Însă, aceasta atacă şi distruge şi celulele sănătoase, provocând efecte adverse neplăcute, care nu pot fi întotdeauna controlate.
Pentru obţinerea noului medicament, numit PHY906, specialiştii au folosit medicina tradiţională chineză. Cercetătorii au combinat extracte din patru plante: bujor, lemn dulce, curmal şi gura-leului. În faza de laborator a cercetării, specialiştii au constatat că noul medicament aplicat şoarecilor care aveau cancer intestinal a dus la micşorarea tumorilor acestora. În plus, animalele nu au pierdut din greutate.
"Combinaţia dintre chimioterapie şi aceste plante reprezintă un „mariaj” fericit între abordarea occidentală şi cea orientală a tratamentului împotriva cancerului", a declarat cercetătorul Yung-Chi Cheng, unul dintre autorii studiului.