Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cei mai frumoşi câini din Arad au fost scoşi la paradă

Publicat in Adevarul, sâmbătă 21 august 2010 ·

S-au sărbătorit astfel 40 de ani de la prima competiţie canină organizată în România. Câinii aduşi la show au demonstrat cât sunt de agili, cum ştiu să-şi apere stăpânul şi mai ales cât sunt de ascultători la comenzile dresorilor.

Preţ de aproape cinci ore, iubitorii de animale au asistat la cel mai frumos spectacol canin organizat în ultimele luni la Arad. Sute de proprietari de câini s-au înscris la concursul de astăzi, desfăşurat în noul parc chinologic din cartierul Subcetate. Evenimentul a fost prilejuit de două mari sărbători.

„Am organizat această paradă pentru că sunt Zilele Aradului, iar iubitorii de patrupede meritau acest spectacol. Al doilea prilej este împlinirea a 40 de ani de la prima competiţie canină organizată în România”, a declarat Gheorghe Schill, preşedintele Asociaţiei Chinologice, filiala Arad.

Iubitorii de animale şi pasionaţii de competiţii canine au admirat cu mult entuziasm probele la care au fost provocaţi câinii. Zeci de patrupede, care mai de care mai frumoase, au fost în centrul atenţiei şi au demonstrat cât sunt de talentate, când vine vorba de dresaj. „Iubesc foarte mult animalele aşa că astăzi am hotărât să vin cu băieţelul meu la acest eveniment. Toţi câinii sunt frumoşi în felul lor, dar preferatul meu e ciobănescul german”, a mărturisit Daniela Şteţcu.

Dresaj de cai

Iubitorii de animale au mai asistat şi la o prezentare a crescătorilor de câini din Arad, precum şi la demonstraţii de dresaj şi agilitate. Programul a mai cuprins de asemenea, dresaj de cai, lansare de porumbei şi un inedit spectacol de teatru la care actorii au fost chiar căţeii înscrişi în concurs. „Ne bucurăm că am avut parte de un public atât de numeros, lucru care se întâmplă la fiecare competiţie canină. Arădenii au dat încă o dată dovadă de faptul că iubesc animalele”, a adăugat Gheorghe Schill. La evenimentul din această dim

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Baţu, o legendă a muzicii folk din România, a murit la 65 de ani

News.ro acum 2 ore
Marius Baţu, o legendă a muzicii folk din România, fost colaborator al trupei Holograf şi al formaţiei Pasărea cu Colibri, a murit la 65 de ani.

Marina Voica, după moartea lui Gabriel Cotabiță: „Nu-mi vine să mai trăiesc. Sunt dărâmată!”

Adevarul acum 12 minute
Moartea lui Gabriel Cotabiță i-a tulburat, sâmbătă, pe artiștii care i-au fost cântărețului nu doar colegi, ci și prieteni. Printre marile nume din lumea muzicii românești care îl deplâng se numără și Marina Voica.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Peste 103.000 de români din străinătate au votat până la ora 15.00. În 2019, până la aceeaşi oră, votaseră peste 153.000 de persoane

News.ro acum 36 minute
Peste 103.000 de români din străinătate au votat la alegerile prezidenţiale.până sâmbătă, la ora 15.00. În 2019, până la aceeaşi oră, numărul votanţilor era de peste 153.000 de persoane. Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 103.863 de persoane au vo

Fermierii polonezi blochează punctul de trecere a frontierei cu Ucraina

Ziua Constanta acum 55 minute
Fermierii polonezi au început să blocheze, sâmbătă, un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta faţă de politicile guvernului şi pentru a denunţa acordul Uniunii Europene cu ţările Mercosur, relatează AFP. La punctul de t

Cum și până când se poate merge în China fără viză. Anunțul făcut de MAE

Ziare.com acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) al României a transmis o serie de precizări în care anunță ce condiții trebuie îndeplinite de cetățenii români care vor să călătorească, fără viză, în Republica Populară Chineză. Precizările MAE sunt incluse într-

Viscol în zona montană a judeţului Gorj

Mediafax acum 45 minute
Pe DN 67C, zona Rânca, se acţionează permanent cu utilaje cu lamă pentru menţinerea circulaţiei fără restricţii, anunţă DRDP Craiova. Drumarii fac apel la şoferi să nu parcheze pe partea carosabila pentru a permite intervenţia echipelor de deszăpezi

MAI: Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la 189 posibile incidente electorale în campania pentru alegerile prezidenţiale / Angajaţii MAI au dat amenzi de aproape 22.000 de lei / Nu au fost sesizate infracţiuni de corupere a alegătorilor - FOTO, VDEO

News.ro acum 3 ore
Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la săvârşirea a 189 de posibile incidente electorale în cadrul campaniei pentru alegerile prezidenţiale, fiind cu 17% mai puţine faţă de precedenta campanie pentru alegerea preşedintelui României, a anunţat pur

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit cu Donald Trump în SUA

Mediafax acum 4 ore
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit vineri cu preşedintele ales al SUA, Donald Trump. Întâlnirea a avut loc la Palm Beach, Florida, conform unui purtător de cuvânt al Alianţei.

Hoţii au furat din casa fiului lui Florin Salam mai multe genţi şi bijuterii

Mediafax acum 3 ore
„La data de 22 noiembrie 2024, în jurul orei 23:30, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti- Secţia 26 Poliţie au fost sesizaţi, prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că din locuinţa sa, din Sect

Tenis de masă: Bernadette Szocs a câştigat medalia de bronz la Turneul Campioanelor

News.ro acum 5 ore
Jucătoarea de tenis de masă Bernadette Szocs a cucerit, sâmbătă, medalia de bronz la Turneul Campioanelor de la Fukuoka, după ce s-a oprit în semifinalele tabloului de simplu.

Vremea

București
acum

sâm.

3°/6°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

4°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

-5°/2°
dum.

-5°/2°
lun.

-0°/4°
mar.

0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/3°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°