Judecătorii l-au arestat astăzi pe Petre Osman, bărbatul de 29 de ani, din comuna Izvoarele, care zilele trecute a omorât în bătaie un bătrân din Drăgăneşti Olt.
Agresorul a fost prezentat instanţei Tribunalului Olt cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile, iar în urma deliberării judecătorii au decis arestarea lui. Tânărul nu îşi recunoaşte fapta şi susţine că este nevinovat. „Nu l-am bătut eu pe bătrân. Nici nu eram în zonă când s-a întâmplat. Nu ştiu cine l-a lovit”, a spus Petre Osman.
Poliţiştii şi procurorii olteni susţin că agresorul a fost recunoscut de Joiţa Pătru, soţia băbatului omorât. „Victima, Dan Pătru, de 73 de ani, se afla împreună cu soţia sa, Joiţa Pătru, la cosit de iarbă pe câmp din Drăgăneşti Olt, când s-au întâlnit cu agresorul. Acesta a asmuţit câinii pe bătrân şi pe soţia lui, apoi l-a luat la bătaie pe bărbat. Victima a ajuns în stare gravă la Spitalul de Urgenţă Craiova, unde pe 20 august a decedat. În urma efectuării necropsiei cadavrului s-a constatat că moartea a fost violentă şi s-a datorat unor leziuni în zona capului ce au putut fi produse prin lovire cu corpuri dure. Ieri a fost făcută recunstituirea, iar soţia victimei l-a recunoscut pe agresor”, a declarat procurorul care anchetează cazul, Eugen Iacobescu.
Potrivit acestuia, Osman are antecedente penale, în trecut fiind arestat patru ani pentru tentativă de omor. Acum este cercetat pentru omor deosebit de grav şi riscă închisoarea pe viaţă.