Încetinirea creşterii economice din China, India şi alte economii asiatice ar avea un impact negativ serios asupra economiei Europei, a declarat comisarul european pentru Economie şi Politică Monetară, Olli Rehn, citat de Bloomberg. Potrivit Mediafax, el a afirmat, într-un interviu acordat Bloomberg Television, că frânarea relansării economice din Statele Unite şi turbulenţele de pe pieţele datoriilor de stat ar putea cauza de asemenea probleme în Europa.
Îmbunătăţirea condiţiilor economice globale a ajutat economia europeană să înregistreze în trimestrul al doilea cea mai bună creştere din ultimii patru ani, după ce criza datoriilor de stat din Grecia a afectat încrederea la începutul anului şi a determinat guvernele să ia măsuri suplimentare de tăiere a deficitelor. Expansiunea economică a zonei euro are şanse mari să încetinească semnificativ în al doilea semestru, din cauza frânării din SUA şi China, care va afecta exporturile.
În Statele Unite, cea mai mare economie a lumii, Departamentul Comerţului ar putea revizui în scădere creşterea economică din trimestrul al doilea până la cel mai redus nivel de la sfârşitul recesiunii, potrivit mediei estimărilor analiştilor. Totodată, creşterea economică a Chinei s-a redus la 10,3% în trimestrul al doilea, iar producţia industrială a înregistrat în iunie o retragere mai puternică decât se estima, potrivit datelor prezentate în iulie, care anunţă o nouă frânare a evoluţiei PIB în a doua jumătate a anului.
"Orice încetinire în Asia, în economiile emergente din Asia, în China, India şi alte ţări, ar avea un impact negativ serios asupra creşterii economice din Europa", a declarat Rehn. În timp ce relansarea economică este în derulare în Europa, Rehn a arătat că "este esenţial pentru ţări ca Grecia, Portugalia şi, de asemenea, Spania, să-şi rezolve problemele de competitivitate".
F.A. Încetinirea creş