Eforturi inutile. Mişcări fără o direcţie precisă. Acţiuni fără scop. Dar gesturi care arată absurdul, nedreptatea, persecuţia. Francis Alÿs, unul dintre cei mai în vogă artişti europeni (este european doar prin naştere, altminteri, trăieşte la Mexico City) prezintă la Tate Modern o interesantă reflecţie despre sensurile şi rosturile artelor contemporane. Le Monde vede în acest demers „evenimentul sezonului“ în artele vizuale.

Cum conciliezi poeticul cu politicul? „Sometimes doing something poetic can become political and sometimes doing something political can become poetic“ (Uneori, ceva poetic poate deveni politic, alteori ceva politic poate deveni poetic). Acesta e chiar titlul unuia dintre experimentele lui Alÿs de-acum şase ani. Timp de două zile, a străbătut oraşul Ierusalim de la sud la nord, urmînd frontiera dintre evrei şi arabi acceptată de comunitatea internaţională, dar nerecunoscută de Israel. Stabilită după Armistiţiul din 1948, „linia verde“ e astăzi o graniţă abolită prin colonizare, ştearsă de pe hărţile israeliene şi înlocuită cu garduri şi ziduri de separare. Alÿs a pornit deci de-a lungul acelei linii de 24 de kilometri purtînd după el o găleată (găurită) de vopsea; aşa, trecînd prin faţa soldaţilor înarmaţi, a oamenilor care-şi vedeau de ale lor, a copiilor care se zbenguiau nepăsători, a redesenat, la o scară de 1:1, linia de demarcaţie. La ce bun această acţiune? – se întreabă Le Monde. Cum poate schimba acest gest ceva, orice, în inima acestui război? Poeticul s-a întîlnit (într-un tîrziu) şi cu politicul, pentru că artistul a prezentat imgini filmate cu „farsa“ sa unor intelectuali angajaţi şi unor politicieni implicaţi. Printre aceştia, jurnalistei Amira Hass şi activistului anti-sionist Michel Warschawski, cineastului Eyal Sivan, arhitectului Eyal Weizmann, deputatei Yael Dayan (fiica liderului politic şi militar Moshe Dayan, cel