Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poştăriţă jefuită în plină stradă, de un tânăr care i-a furat banii de pensii şi şomaj

Publicat in Adevarul, marți 24 august 2010 ·

Incidentul s-a petrecut în această dimineaţă pe Strada Poştei, din municipiul Hunedoara. Un bărbat în vârstă de 29 de ani, din localitate, a fost reţinut de poliţişti la scurt timp după ce i-a smuls geanta unei angajate a Oficiului Poştal Hunedoara, în care se aflau, potrivit unor surse, peste 50.000 de lei.

Strigătele disperate ale femeii tâlhărite în plină stradă au fost auzite de agenţii unei patrule de ordine publică.

CITEŞTE ŞI:

Un hunedorean de 26 de ani îşi vinde un plămân şi un rinichi pentru a supravieţui crizei

Jaf cu repetiţie la o benzinărie din comuna Dobra: un casier a fost tâlhărit

„Ajunşi la faţa locului poliţiştii au stabilit că este vorba despre o angajată a Oficiului Poştal Hunedoara care fusese deposedată de geanta în care se aflau banii pentru plata pensiilor şi a ajutoarelor de somaj, aceasta fiindu-i smulsă de pe umăr de un tânăr care apoi a fugit. Poliţiştii au plecat în căutarea autorului în direcţia indicată de femeie, iar la scurt timp au reuşit prinderea acestuia şi recuperarea prejudiciului”, a precizat Adrian Voina, de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Hunedoara.

„Ninja” din Dobra a fost nemulţumit de sentinţa de opt ani de închisoare pentru jaf

Un criminal în serie a cerut să fie eliberat din închisoare pe motiv că şi-a lăsat gospodăria în paragină

Sentinţă finală în dosarul interlopilor cu epoleţi: „Spumă şi Bibanul” au intrat la apă

Bărbatul a fost condus la sediul Poliţiei şi a fost reţinut pentru 24 de ore

„În cursul zilei de astăzi el va fi prezentat Judecătoriei Hunedoara cu propunere de arestare preventivă pe o perioadă de 29 de zile pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie”, a mai adăugat Adriana Voina.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO O mașină a intrat în mulțime la Los Angeles: zeci de oameni au fost răniți

HotNews acum 20 minute
Cel puțin 28 de oameni au fost răniți, după ce o mașină „neidentificată” a intrat în mulțime pe bulevardul Santa Monica din Los Angeles, unul dintre bulevardele emblematice ale metropolei americane, transmite CNN. Incidentul a avut loc în noaptea de

Salina Praid, în pragul colapsului. Ministrul Mediului: „Nu este o întrebare dacă se va prăbuşi tavanul, ci când şi cât de rapid”

Mediafax acum 35 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, spune că mina de la Praid este prea afectată ca să mai fie salvată. Situația este gravă, iar prăbușirea plafonului este sigură, susține aceasta. „Nu este o întrebare dacă se va prăbuşi tavanul, ci când şi cât de r

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 3 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 4 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Ministrul Mediului, despre informaţiile privind interzicerea centralelor de apartament: Fake news

G4Media acum 37 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, sâmbătă, că informaţiile apărute în mediul online privind interzicerea centralelor de apartament de către Uniunea Europeană reprezintă un fake news, pr

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

VIDEO „Accident tragic”: 19 răniți în timpul unui spectacol de artificii din Dusselforf

HotNews acum 2 ore
Nouăsprezece persoane au fost rănite, dintre care patru grav, în Germania, în urma unui incident survenit vineri noapte în timpul unui spectacol de artificii la un târg din Düsseldorf, în vestul țării, a informat sâmbătă poliția, potrivit AFP. Potri

SUA iau în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele de apărare

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul apărării american, Pete Hegseth, a declarat vineri că administraţia SUA ia în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele Departamentului Apărării, informează agenț

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 58 minute
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

Funcţionari publici din primării, despre noile măsuri anunțate de Guvern: „O nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile”

Adevarul acum 3 ore
Sindicaliștii își exprimă îngrijorarea față de pachetul nr. 2 de măsuri fiscale anunțat de premierul Ilie Bolojan, declarând că „reprezintă o nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile şi precare”.

Vremea

București
acum

29°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

25°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

27°
sâm.

16°/29°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°