Muzica e marea lui pasiune şi nu ar renunţa niciodată la ea. Îşi doreşte să ajungă un interpret cunoscut, dar în acelaşi timp vrea să devină un bun poliţist.
Când vorbeşte despre muzică parcă i se luminează faţa. Nu împlinise nici trei ani când a început să cânte pentru prima oară, iar acum înveseleşte oltenii cu cântecele lui. Cel mai mult îi place muzica etno, dar nu ezită să cânte nici muzică uşoară sau populară. “Aveam vreo trei ani când început să cânt. Nu ştiam să vorbesc bine, dar fredonam diferite versuri. Auzeam muzică în maşină la tata sau la televizor şi cântam şi eu prin cameră. Părinţii m-au dus la pregătire. De Crăciun, tata mi-a cumpărat o chitară şi am învăţat să cant şi la acest instrument”, povesteşte Marian Toma.
Când a împlinit şapte ani, părinţii l-au înscris la Şcoala Populară de Artă. A urmat apoi Liceul de Muzică Nicolae Titulescu, unde a luat lecţii în particular. “Am cântat cu vocea, la chitară, dar am învăţat să cânt şi la pian. După ce m-am acomodat cu chitara, am cântat şi cu vocea, în acelaşi timp. Mă acompaniam. Acum cânt doar cu vocea, chitara nu prea se mai cere“, spune Marian. Au urmat zeci de spectacole în ţară în care a cucerit publicul cu melodiile lui.
A cântat la Mamaia şi la Cerbul de Aur
Marian i-a insuflat această pasiune şi sorei sale. Acum cântă amândoi la spectacole, nunţi, botezuri, dar şi la petrecerile la care sunt chemaţi. De curând au scos un albun, iar în prezent lucrează la al doilea. „Îmi place muzica uşoară, mai ales cea din anii 80’. Din repertoriul internaţional îmi place foarte mult de Michael Bolton. De la noi, îi îndrăgesc pe Adrian Daminescu, Ştefan Bănică, Cristi Nucă, Constantin Măgureanu şi Nelu Ploieşteanu”, mai spune tânărul.
A participat la spectacole precum Mamaia, Callatis şi Cerbul de Aur. Deşi muzica îi ocupă foarte mult timp, Marian nu neglijează nici şcoala. Est