Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Socaciu: Prevederile privind drepturile de autor, împotriva jurnaliştilor care sunt "neascultători"

Publicat in Mediafax, joi 26 august 2010 ·

Deputatul PSD Victor Socaciu a declarat, joi, că ordonanţa privind contribuţiile datorate statului de către beneficiarii de drepturi de autor a fost făcută împotriva ziariştilor care sunt "neascultători" şi a intelectualilor care nu mai văd în Traian Băsescu "salvarea", ci "eşecul" României.

Socaciu a declarat, într-o conferinţă de presă, că ordonanţa şinormele de aplicare au creat "o bulibăşeală" specifică unui act"făcut pe genunchi, cum ne-a obişnuit Guvernul Boc".

Întrebat dacă, în calitate de artist plătit prin drepturi deautor, ar fi dispus să meargă lunar să îşi declare veniturile şi săvireze contribuţiile, Socaciu a precizat că nu ar fi dispussă meargă să stea la cozi la ghişee în fiecare lună.

"Este înjositor şi umilitor. Personal, cred că pentruvoi (jurnaliştii - n.r.) a fost făcută această ordonanţă,împotriva unor oameni care sunt neascultători, a unor intelectualicare nu mai pot să vadă în PDL şi în Traian Băsescu salvareaRomâniei, ci eşecul", a spus deputatul PSD.

El a ridicat problema contribuţiilor la asigurările de şomajdatorate de persoanele cu venituri din drepturi de autor, afirmândcă un creator care are o perioadă de aşa-zisă "pauză de creaţie" nubeneficia de ajutorul de şomaj, plătindu-şi contribuţia "absolutinutil".

Socaciu a acuzat "aroganţa şi incompetenţa"Guvernului, aducând în discuţie o afirmaţie a ministruluiFinanţelor despre evaziunea fiscală prin plata drepturilor deautor.

El a menţionat că, dacă se înregistrează astfel de cazuri,atunci ar trebui sancţionate instituţiile respective, întrucâtîncalcă legea, şi nu emise acte normative "abuzive".

Socaciu a mai spus că declaraţia ministrului Muncii, MihailŞeitan, că va emite o circulară pentru ca întârzierile ladeclararea veniturilor din drepturi de autor şi platacontribuţiilor să nu fie penalizate "deschide calea unui arbitrariupericulos şi a unor abuzu

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elon Musk, mai bogat ca niciodată după victoria lui Trump. Averea lui e aproape cât PIB-ul României

Ziare.com acum 34 minute
Averea netă a lui Elon Musk a atins un nivel record de 347,8 miliarde de dolari vineri, datorită creşterii continue a acţiunilor Tesla şi a unei noi runde de finanţare care a evaluat startup-ul său de inteligenţă artificială, xAI, la 50 de miliarde

Cine este Scott Bessent. Omul ce se va ocupa de economia lui Trump din în funcţia de secretar al Trezoreriei SUA

Mediafax acum 45 minute
Bessent va avea sarcina de a supraveghea cele mai importante angajamente economice ale preşedintelui ales, inclusiv reducerile majore de taxe, fiind de asemenea responsabil de stabilitatea celei mai mari economii a lumii, cu cea mai importantă piaţă

Putin afirmă că Rusia va continua să testeze noua rachetă hipersonică Oreşnik în condiţii de luptă şi că dispune deja de un stoc pregătit pentru utilizare

News.ro acum o ora
Preşedintele Vladimir Putin a declarat vineri că Rusia va continua să testeze noua rachetă hipersonică Oreşnik în condiţii de luptă şi că dispune deja de un stoc pregătit pentru utilizare, în timp ce Ucraina a anunţat că lucrează la dezvoltarea unor

Calendar ortodox, 23 noiembrie 2024. Iată ce sărbătoare este astăzi

Ziua Constanta acum 52 minute
În această lună în ziua a douăzeci şi treia, pomenirea celui între sfinţi Părintelui nostru Amfilohie, episcopul Iconiei. Acest sfânt, după ce a trecut fiecare treaptă bisericească şi a strălucit cu nevoinţă şi dumnezeiască cunoştinţă, a fost hiroto

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Peste 40.000 de români din străinătate au votat până acum

News.ro acum 36 minute
Peste 40.000 de români din străinătate au votat până sâmbătă dimineaţă la alegerile prezidenţiale. Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 41.519 de perrsoane au votat la secţiile de votare din străinătate. Acestora li se adaugă 4.227 de persoane care

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Momentele care au marcat campania electorală pentru alegerile prezidenţiale

News.ro acum 36 minute
Acuzaţii de spionaj, zboruri private, ferme de troli, un precedent juridic periculos la adresa democraţiei şi umbra lui Traian Băsescu au marcat campania electorală pentru prezidenţiale. Marcel Ciolacu a zburat cu un avion privat în Monaco, alături

Șofer din Lugoj, mort după ce mașina în care se afla a fost lovită de trenul Bucureşti-Timişoara

Libertatea acum 6 ore
O maşină a fost lovită de un tren, vineri seară, în municipiul Lugoj, iar şoferul a decedat. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică, el fiind evaluat de medic, relatează News.ro.

Încoronarea regelui Charles al III-lea i-a costat pe britanici 86,5 milioane de euro, anunţă Guvernul

News.ro acum 10 ore
Încoronarea regelui Charles al III-lea i-a costat pe contribuabilii britanici 72 de milioane de lire sterline (86,5 milioane de euro), potrivit datelor oficiale, relatează AFP. Britanicii antimonarhişti primesc apă la moară din cauza încoronării reg

Marcel Ciolacu, întrebat dacă îşi dă demisia de la şefia PSD dacă nu intră în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale: Categoric, da!

News.ro acum 36 minute
Candidartul social-democrat la Preşedinţie, Marcel Ciolacu, anunţă că, dacă nu intră în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, va demisiona din funcţia de preşedinte al PSD. Întrebat dacă România este pregătită să aibă un preşedinte femeie, lide

Iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina susține că SBU l-a interzis pe teritoriul țării vecine

HotNews acum 8 ore
Avocatul Eugen Pătraş, care este iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina, a anunțat vineri că a primit interdicţia de a pătrunde pe teritoriul statului ucrainean pe o perioadă de trei ani, informează Agerpres. Pătraş, care est

Vremea

București
acum

sâm.

2°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/7°
mar.

2°/7°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

2°/16°
dum.

2°/6°
lun.

4°/8°
mar.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

-1°
sâm.

-4°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/8°
mar.

2°/6°