Cinci piloti si trei echipe se lupta pentru suprematia in Marele Circ Vacanta de vara in Formula 1 a durat patru saptamini si va lua sfirsit astazi, cind sint programate antrenamentele Marelui Premiu al Belgiei, pe circuitul de la Spa-Francorchamps, cursa din Ardeni marcind intrarea in ultima treime a sezonului. Cinci piloti si trei echipe isi vor disputa "laurii" Marelui Circ, in cele sapte etape ramase din aceasta editie a Campionatului Mondial. Webber, Hamilton, Vettel, Button si Alonso s-au detasat in fruntea clasamentului si par a fi cei mai indreptatiti sa spere ca-si vor trece numele pe trofeul acordat celui mai bun pilot al sezonului, in timp ce Red Bull si McLaren-Mercedes, poate si Ferrari, sint echipele favorite la cistigarea titlului mondial al constructorilor din Formula 1. Mark Webber (Red Bull), locul I, 161 de puncte (patru victorii) Webber este primul pe "grila de start" a luptei pentru titlu, atit prin prisma locului ocupat in clasamentul pilotilor, cit si prin forma aratata pe parcursul acestui an. El a obtinut patru victorii in 2010, dublu fata de ceilalti contracandidati ai sai. Totusi, Webber - si nu numai el - are impresia ca echipa nu prea l-ar vrea campion mondial, favorizindu-l pe mai tinarul sau coechiper Sebastian Vettel. Australianul poate fi indeptatit sa creada acest lucru, dupa incidentul de la Istanbul, cind a fost scos tap ispasitor de "sefi" pentru coliziunea cu Vettel, dar mai ales dupa ce aripa frontala a monopostului sau a fost transferata la ordinul echipei pe masina germanului, la Silverstone. Webber, care a anuntat ca este posibil sa se retraga la sfirsitul anului 2011, trebuie sa lupte cu Vettel, Hamilton, Button etc, dar este dispus sa o faca si cu proprii conducatori daca este nevoie pentru a-si trece in palmares primul titlu mondial din cariera Lewis Hamilton (McLaren-Mercedes), locul II, 157 de puncte (doua victorii) Hami