Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Euro revine pe creştere. S-a încheiat acalmia de vară?

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 27 august 2010 ·

Leul a dat ieri primele semne de slăbiciune în faţa euro după câteva săptămâni în care cursul a fost extrem de stabil, cotaţiile urcând pe piaţa valutară interbancară de la 4,24 la 4,26 lei pentru un euro. Volumele tranzacţionate au rămas însă modeste.

La cursul BNR, euro a câştigat 0,92 bani, urcând la 4,2460 lei, cel mai înalt nivel înregistrat în ultimele trei săptămâni. Banca Centrală Europeană, care culege independent date de pe piaţa valutară de la Bucureşti mai târziu decât BNR, a calculat un curs de 4,2520 lei pentru un euro, cu 1,15 bani mai mult decât în ziua precedentă.

"După ce euro a urcat până la 4,26 lei, BNR a intervenit pe piaţă. Volumele au fost însă mici", a comentat un dealer. Spre sfârşitul zilei euro era tranzacţionat la 4,2520/4,2530 lei.

Unii dealerii consideră că BNR este din nou prezentă în mod frecvent pe piaţă, dirijând evoluţia cursului prin intervenţii indirecte de mică amploare.

"Pe leu mai apare doar interes spontan, în timp ce pe zlotul polonez sau pe forintul maghiar piaţa este mult mai continuă. Dacă apare un client corporatist sau un fond de investiţii, vedem imediat o mişcare pe curs", comentează un alt dealer. Totuşi, amplitudinea mişcărilor de curs pe plan local este mult mai redusă decât pe pieţele vecine din regiune.

De altfel, leul se mişcă acum defazat faţă de zlotul polonez sau forintul maghiar, care au câştigat teren în faţa euro în ultimele două zile. Ambele monede înregistraseră însă deprecieri considerabile săptămâna trecută, când leul se aprecia.

Majoritatea analiştilor locali se aşteaptă ca leul să piardă uşor teren spre sfârşitul anului, anticipând un curs de 4,3 lei pentru un euro sau chiar mai mult. Principalele riscuri rămân legate de respectarea acordului de împrumut cu Fondul Monetar Internaţional, respectiv menţinerea deficitului bugetar în plafonul de 6,8% din Produsul

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 5 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 9 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 7 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 12 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 7 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Sfântul Ilie: Tradiții, obiceiuri și lucruri pe care nu ai voie să le faci pe 20 iulie pentru a avea noroc

Mediafax acum 3 ore
El este venerat atât pentru puterea sa spirituală, cât și pentru rolul său de apărător al credinței și de aducător al ploii, fiind totodată un personaj central în tradițiile populare românești. Sărbătoarea este însoțită de numeroase obiceiuri și cre

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 7 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 8 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

Vremea

București
acum

19°
dum.

19°/33°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

18°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

21°/39°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

18°
dum.

18°/29°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

24°/26°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/28°
lun.

20°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

17°
dum.

17°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

20°/36°