Vecinii familiei Jakab, al cărei copil a murit accidentat pe trecere de pietoni, vor monitoriza voluntar traficul auto din apropierea locului unde a avut loc tragedia.
Oamenii afectaţi de tragedia de vineri seară, când fostul prefect de Cluj, Călin Platon, a lovit cu maşina pe o trecere de pietoni o mamă care îşi plimba copilul în cărucior, consideră că un accident similar e posibil să se repete în orice moment.
„Am vorbit cu toţi locatarii din bloc şi am hotărât să ieşim în stradă câte cinci-şase oameni. Vom sta pe ambele părţi ale trecerii de pe strada 1 Decembrie şi vom nota numerele maşinilor care nu opresc“, ameninţă Eugenia Mărginean, una dintre vecinele lui Sandor Jakab, clujeanul care şi-a pierdut copilul de trei luni în urma accidentului produs de fostul prefect Călin Platon.
Femeia susţine că pe stradă au loc frecvent accidente de circulaţie, iar cei mai periculoşi sunt motocicliştii care „merg cu peste 100 la oră“. „Vai de capul acestei familii. Mama e în spital, probabil mutilată fizic şi psihic pe viaţă, cu copilul ucis… Mâine e ziua de naştere a Ioanei (mama copilului ucis – n.r.), iar pe 14 septembrie trebuia să-şi boteze micuţul. E foarte dureros ce s-a întâmplat, nu am cuvinte“, oftează femeia.
Vitezomanii daţi pe mâna Poliţiei
În fapt, în urma consultaţiilor pe care le-au avut, vecinii lui Sandor Jakab au luat decizia de a ieşi în stradă pentru a-i prinde pe vitezomani notându-le numerele de înmatriculare a maşinilor. Cu această bază de date, oamenii spun că vor merge la Poliţie pentru a-i „pârî“ pe cei care nu acordă prioritate de trecere pietonilor.
FOTO: De frica vitezomanilor, oamenii fug pe trecere. FOTO: Radu Neag
„Trebuie făcut ceva. M-aş duce şi în Tribunal dacă trebuie. Copilul a fost viaţa acestei familii. A fost născut prematur, iar de la şapte luni a