Mesajul a fost trimis. Multumesc!

TVR 2 transmite "Fotbal pentru viaţă"

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 1 septembrie 2010 ·

Azi, de la ora 20.30, la postul public se va difuza meciul dintre sportivi şi vedete, organizat de fundaţiile "Salvaţi-vă îngerii" şi "Gheorghe Hagi". Sursa: Octavian Cocoloş

În această seară, pe stadionul Dinamo, din Bucureşti, se va desfăşura meciul caritabil "Fotbal pentru viaţă". Se vor "bate" două echipe: una formată din glorii ale fotbalului românesc, iar alta din vedete. Fondurile strânse vor fi donate Spitalului de Copii "Marie Curie" din Bucureşti, pentru extindere.

Hagi contra Turcescu

Organizatorii evenimentului, Fundaţia "Salvaţi-vă îngerii" (con dusă de Liana Stanciu şi Mihai Georgescu) şi Fundaţia "Gheorghe Hagi" au reuşit să aducă pe gazon atât vedete cât şi fotbalişti. Printre ei se află Gheorghe Hagi, Gheorghe Popescu, Miodrag Belodedici, Ilie Balaci, Ioan Andone respectiv Dan Bitman, Virgil Ianţu, Robert Turcescu, Adi Despot, Şerban Huidu.

"Am acceptat toate provocările de acest gen de până acum pentru că îmi place să ajut. În plus, mă întâlnesc cu colegii mei. Consider că ar trebui să existe mai multe astfel de acţiuni şi mai mulţi oameni care să dea o mână de ajutor", ne-a spus Miodrag Belodedici.

"Regele" fotbalului românesc, Gheorghe Hagi, a comentat şi el evenimentul, luni seara: "Când vorbim de copii, cu toţii trebuie să fim sensibili. Mai ales când vorbim de cei care au probleme. Copiii au nevoie de sprijin, de căldură, de oameni, de părinţi care să-i ajute, să fie lângă ei. (…) Invităm pe toată lumea la o joacă, să vadă cum ne jucăm şi în acelaşi timp să strângem fonduri".

Şi vedetele au răspuns cu bucurie invitaţiei. "E firesc să răspund la o asemenea iniţiativă. Este un gest frumos din partea noastră că putem face măcar atât, şi îi felicit pe organizatori pentru ini ţiativă. În ceea ce priveşte strategia jocului, ce pot să spun, ne-am văzut acum două zile, am jucat puţin

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Baţu, o legendă a muzicii folk din România, a murit la 65 de ani

News.ro acum 3 ore
Marius Baţu, o legendă a muzicii folk din România, fost colaborator al trupei Holograf şi al formaţiei Pasărea cu Colibri, a murit la 65 de ani.

Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul cucerit în Kursk după contraatacuri rusești

Ziua Constanta acum o ora
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul din regiunea rusă Kursk pe care l-a cucerit în urma unei ofensive surpriză în luna august, după ce forţele ruse au organizat mai multe valuri de contraatacuri, a declarat o sursă militară ucraineană de rang

Israelul a ucis cel puţin 120 de persoane în Gaza în ultimele 48 de ore

News.ro acum o ora
Atacurile israeliene din Fâşia Gaza au dus la moartea a cel puţin 120 de palestinieni în ultimele 48 de ore şi au afectat un spital de la periferia de nord a enclavei, rănind personalul medical şi deteriorând echipamente, au declarat sâmbătă surse m

MAE, atenţionare de călătorie pentru Italia – Grevă în transportul feroviar de sâmbătă seară până duminică seară/ Posibile perturbări în circulaţia trenurilor

HotNews acum 22 minute
Ministerul Afacerilor Externe a transmis, sâmbătă, o atenţionare de călătorie pentru românii care intenţionează să călătorească sau să tranziteze Italia, în legătură cu greva din transportul feroviar. Potrivit MAE, de sâmbătă seară, de la ora 21.00,

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Peste 103.000 de români din străinătate au votat până la ora 15.00. În 2019, până la aceeaşi oră, votaseră peste 153.000 de persoane

News.ro acum 2 ore
Peste 103.000 de români din străinătate au votat la alegerile prezidenţiale.până sâmbătă, la ora 15.00. În 2019, până la aceeaşi oră, numărul votanţilor era de peste 153.000 de persoane. Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 103.863 de persoane au vo

Marina Voica, după moartea lui Gabriel Cotabiță: „Nu-mi vine să mai trăiesc. Sunt dărâmată!”

Adevarul acum o ora
Moartea lui Gabriel Cotabiță i-a tulburat, sâmbătă, pe artiștii care i-au fost cântărețului nu doar colegi, ci și prieteni. Printre marile nume din lumea muzicii românești care îl deplâng se numără și Marina Voica.

Viscol în zona montană a judeţului Gorj

Mediafax acum 2 ore
Pe DN 67C, zona Rânca, se acţionează permanent cu utilaje cu lamă pentru menţinerea circulaţiei fără restricţii, anunţă DRDP Craiova. Drumarii fac apel la şoferi să nu parcheze pe partea carosabila pentru a permite intervenţia echipelor de deszăpezi

Fermierii polonezi blochează punctul de trecere a frontierei cu Ucraina

Ziua Constanta acum 2 ore
Fermierii polonezi au început să blocheze, sâmbătă, un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta faţă de politicile guvernului şi pentru a denunţa acordul Uniunii Europene cu ţările Mercosur, relatează AFP. La punctul de t

Cum și până când se poate merge în China fără viză. Anunțul făcut de MAE

Ziare.com acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) al României a transmis o serie de precizări în care anunță ce condiții trebuie îndeplinite de cetățenii români care vor să călătorească, fără viză, în Republica Populară Chineză. Precizările MAE sunt incluse într-

MAI: Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la 189 posibile incidente electorale în campania pentru alegerile prezidenţiale / Angajaţii MAI au dat amenzi de aproape 22.000 de lei / Nu au fost sesizate infracţiuni de corupere a alegătorilor - FOTO, VDEO

News.ro acum 4 ore
Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la săvârşirea a 189 de posibile incidente electorale în cadrul campaniei pentru alegerile prezidenţiale, fiind cu 17% mai puţine faţă de precedenta campanie pentru alegerea preşedintelui României, a anunţat pur

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

4°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

-5°/2°
dum.

-5°/2°
lun.

-0°/4°
mar.

0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°