“Indiferent cine se va alege primar general al Capitalei, daca actuala impartire de atributii si venituri intre centru si sectoare nu se schimba fundamental, orasul va ramane greu de guvernat. Este nevoie de o lege a capitalei o Constitutie pentru Bucuresti. Desi Capitala este orasul cel mai bogat din tara, asistam la paradoxul ca el este si cel mai putin autonom. Edilul ei general este, dupa lege si atributii, mai slab decat un primar de comuna. Diviziunea puterii intre centru si sectoare, operata imediat dupa 1990, avea initial o noima, dar luptele politice au produs ulterior doar confuzie. Situatia de azi nu corespunde vreunui plan rational, fiind rezultatul intamplator al acestor ciocniri partinice. Interventiile pripite ale guvernelor au produs blocaje institutionale, orasul Bucuresti – si nu vreunul de provincie – fiind de fapt cea mai abuzata municipalitate, prin decizii intempestive venite de sus, care i-au redus autonomia”.
Asta scriam intr-un raport SAR inaintea alegerilor locale din 2008 si din pacate diagnosticul nostru pesimist ramane valabil. In raport gasiti o lista detaliata a problemelor: fragmentare financiara (sapte bugete separate), incalecari de atributii pe atributii “suculente” (planuri de urbanism, aprobari de construire sau demolare, politica de dezvoltare in general). Pe scurt, Bucurestiul este cea mai fragmentata si greu de coordonat capitala central-est europeana: un sistem unificat de transport in comun e imposibil atata vreme cat metroul tine de Minister (alt unicat romanesc); un buget consolidat e imposibil atata vreme cat Capitala nu are practic venituri proprii, samd.
Iar puterea si opozitia se intrec in ineptie, nereusind nici macar sa se certe cum trebuie, ca in Occident, cu propuneri de reforma care sa aibe oarece coerenta. Pe de-o parte, Ministerul de Interne circula prin targ un chestionar kilometric, halucinant,
