Am așteptat cu nerăbdare întoarcerea acasă a ”lotului Noua Zeelandă”. Mai exact a jurnaliștilor cărora compania canadiană RMGC (care intenționează să exploateze aurul de la Roșia Montană) le-a plătit o excursie de informare (conform unora dintre ei), respectiv o vacanță (conform altora) în Noua Zeelandă. Nu de dorul lor nu mai puteam. Ci să văd cu ce informații revelatoare pentru proiectul de la Roșia Montană se întorc de acolo. Până acum, din ce am citit eu, au scris I.T. Morar, Doru Bușcu, Floriana Jucan și Rareș Bogdan.

Ei bine, ce aflăm din articolele lor? Că Noua Zeelandă este una dintre cele mai (dacă nu ”cea mai”) ecologice țări din lume. Că aici, Newmont (care este acționar și la RMGC) are deschisă o exploatare minieră cu cianuri (mina Martha, în Waihu). Că daunele produse naturii sunt minime. Iar profiturile maxime pentru companie, pentru stat și pentru localnici. Că cianura e bună și că se poate bea pe stomacul gol. Să le fie de bine. Doar că nimic dintre aceste lucruri nu e nou. Aceleași lucruri erau prezentate într-un film publicitar realizat de Dan Chișu pentru RMGC încă din 2007 (intitulat ”Roșia Montană – un destin de Sisif”).

Ce nu știu cei de la RMGC și nici jurnaliștii în discuție e faptul că informația zboară mai repede decât avioanele business-class și e mai ieftină decât o excursie la Antipozi. Și, dacă tot au ajuns până în Noua Zeelandă, aș fi așteptat ceva mai multe informații decât cele obținute în cadrul turului oficial pus la cale de organizatori. Mai exact niște ”chestii minore” care țin de jurnalism: pre-documentare asupra subiectului și verificare la fața locului a informațiilor oferite de organizatori și a celor obținute în pre-documentare.

Astfel, aș fi așteptat de la sus-numiții să aflu dacă: O mină precum cea din Waihu poate fi comparată cu cea de la Roșia Montană (în condițiile în care proiectul de la Roșia Montan