De ceva timp, cam toată lumea se află în vacanţă. Prin urmare, e momentul potrivit pentru unele lecturi light, dar de calitate. Nu mai am poftă, după un an de stat în bibliotecă, să recitesc Omul fără însuşiri sau Ulise. Caut, prin urmare, o carte bună, amuzantă, alertă, care să mă odihnească fără să mă plictisească. E de găsit în rafturile librăriilor ieşene un roman semnat de Briscan Zara. Pariez că primul gând care vă vine în minte este: "Cine o mai fi şi ăsta?" Sau: "Cine s-o mai fi ascunzând şi sub pseudonimul ăsta?" Cum, nu ştiţi cine este Briscan Zara? El chiar există, în carne (mai puţină), piele şi oase (mai multe). Şi chiar aşa îl cheamă. Nu aş fi crezut nici eu dacă nu mi-ar fi fost prieten. Oricum, dintre ciudăţeniile acestui personaj numele este, credeţi-mă, cel mai firesc, cel mai "normal".
Pe cât de ciudat este autorul, pe atât de stranie este şi cartea pe care a scris-o. Ca şi Bris, romanul lui mi s-a părut extrem de tonic. Are o evidentă detentă autobiografică, fiind scris "la orizontală", ca o rememorare, din perspectiva adultului care le-a experimentat pe toate, a unei vieţi agitate, niciodată normale. Dacă nu ar fi existat o a doua parte care să fie un raport despre maturizarea eroului, aş fi comparat calupul autoficţional ce stă sub semnul amintirilor din copilărie ba cu celebra capodoperă a lui Creangă, ba cu... Cireşarii. Există un entuziasm nu numai al trăirii, care este firesc pentru un copil zvăpăiat, obişnuit să se bucure la maximum de toate întâmplările pe care le întâmpină ca pe nişte mari aventuri, dar şi o pasiune a povestirii, un apetit epic uşor necontrolat. Luate în sine, fiecare peripeţie este amuzantă, naratorul are ochiul format, ştie să decupeze scene pline de viaţă şi nu îi lipseşte nici umorul absolut necesar într-o astfel de "aventură" livrescă.
Nimic nu lipseşte din romanul vieţii acestui adevărat aventurier,
