Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Se muşcă între ei » Andrei Cristea şi Lucian Goian au fost la un pas de bătaie

Publicat in Gazeta Sporturilor, vineri 3 septembrie 2010 ·

Golgeterul e cu nervii la pămînt şi a izbucnit la antrenamentul de ieri. Încăierarea a fost stopată doar de intervenţia lui Andone.

Supărat că a ratat transferul la Karlsruhe, Andrei Cristea a răbufnit la şedinţa de pregătire de ieri dimineaţă. La o banală miuţă, atacantul de 26 de ani a fost contrat mai tare de Lucian Goian. Imediat, s-a ridicat iritat de la pămînt, l-a înjurat pe "Gogu" ca la uşa cortului şi s-a îndreptat ameninţător spre el. Cei doi n-au apucat să se lovească întrucît au intervenit energic Ioan Andone şi colegii. Incidentul a ajuns însă şi la urechile conducătorilor, care ar putea să-l amendeze cu 2.000 de euro pe Andrei. Şefii nu uită că acelaşi Cristea s-a certat şi cu N'Doye, şi cu Andone, pe finalul partidei de la Tîrgu Mureş, pricina fiind cine execută un penalty!

"De la o vreme, Andrei e prea nervos şi nu mai are prieteni în echipă, nu vorbeşte cu nimeni. E clar supărat că a ratat transferul în Germania", dezvăluie unii colegi. Alţii însă îl apără: "A mai fost o discuţie în trecut pe tema durităţilor de la antrenamente. Fundaşii întrec uneori limita şi au intrări tari de tot, dar în meciuri se înmoaie. Păi, ce facem, ne accidentăm între noi?!".

"N-a fost cine ştie ce. Sîntem moldoveni amîndoi, n-are rost să ne certăm între noi"

Lucian Goian

150.000 de euro este salariul anual al lui Andrei Cristea

60.000 de euro pe sezon cîştigă Lucian Goian la Dinamo

Contre Andone - Badea

Ioan Andone şi Nicolae Badea se contrazic în privinţa asistenţei lui Dinamo pe teren propriu. "Am bătut cu 6-2 la Tîrgu Mureş, apoi aţi văzut ce asistenţă am avut cu Universitatea Cluj. Cît îmi dau suporterii, atît le dau şi eu lor", a zis Ando, dezamăgit că lumea nu umple stadionul. "Nu sîntem la o piesă de teatru să o lăsăm mai uşor că n-avem sala arhiplină.

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Protest pe sensul către Bucureşti al A1 – Un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României / Traficul a fost deblocat / Protestatarii, la sediul Poliţiei - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti a fost blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. La protest a participat încă un camion, a

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum 2 ore
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum o ora
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Patru jandarmi au fost agresați fizic la PROTESTUL pentru Călin Georgescu, în Piața Victoriei. Carosabilul pe Bulevardul Kiseleff, blocat

Gandul acum 3 ore
În Piața Victoriei, din București, s-au adunat câteva sute de oameni care protestează față de alegerile anulate din decembrie 2024, având mesaje de susținere pentru Călin Georgescu, candidatul eliminat din cursa prezidențială după decizia CCR. În ac

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 4 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

„Granița etern sângeroasă” a Rusiei. Un expert german spune de ce moartea lui Putin nu va schimba situația Europei

HotNews acum 4 ore
Şansele de încetare a ostilităţilor în Ucraina sunt reduse, iar moartea preşedintelui rus Vladimir Putin nu ar schimba acest lucru, a declarat un academician militar german, Marcus Matthias Keupp, pentru ediţia de duminică a ziarului Kurier din Vien

Alertă Cod Galben pentru aceste localități din județul Botoșani. Avertizare de ultimă oră

Botosani News acum 2 ore
Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o atenționare tip cod galben de instabilitate atmosferică accentuată pentru o parte din județul Botoșani, valabilă, sâmbătă, între orele 16:55 -18:30. Sunt vizate localitățile: Botoșani, Flămânzi, Voron

Doliu în familia regală saudită: „Prințul adormit” a murit după 20 de ani în comă

Cancan acum 31 minute
Prințul saudit Al-Waleed bin Khaled bin Talal Al Saud, cunoscut în întreaga lume drept „Prințul Adormit”, s-a stins din viață la vârsta de 36 de ani, după aproape două decenii petrecute în comă. Informația a fost confirmată de tatăl său, prințul Kha

Aeroporturile din Moscova, închise temporar după atacurile cu sute de drone lansate de Ucraina

HotNews acum 2 ore
Un atac susținut cu drone lansat de forțele ucrainene asupra Rusiei a dus la închiderea temporară a principalelor aeroporturi din Moscova și la anularea a cel puțin 140 de zboruri, au declarat oficialii locali, citați de BBC. Începând de sâmbătă dim

Sinner, Djokovic şi Draper se retrag de la turneul Masters 1000 de la Toronto

Mediafax acum o ora
Liderul clasamentului ATP, Sinner, a invocat o accidentare la cotul drept, suferită în urma unei căzături în optimile de finală de la Wimbledon, pe drumul către primul său titlu la All England Club şi al patrulea trofeu major. Sinner a obţinut primu

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/33°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

28°
dum.

17°/29°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

30°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

32°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°