Ziarul Financiar a scris în urmă cu două săptămâni un articol cu titlul "Şansa românilor de a lua credite ipotecare cu 4% dobândă".
Unul dintre cei mai experimentaţi bancheri români, Mişu Negriţoiu, şeful ING Bank, a scris o opinie în ZF în această săptămână cu titlul "De ce este imposibilă o dobândă de 4% la creditele în euro în România".
Dl. Negriţoiu argumentează că plafonarea printr-o reglementare a dobânzii la un credit este contra economiei de piaţă.
Dacă piaţa cere o dobândă de 11%, intervenţia statului este o distorsiune care afectează piaţa, ceea ce se va întoarce tot împotriva clienţilor băncilor, spune dl. Negriţoiu.
Având în vedere aprecierile d-lui Negriţoiu privind "populismul" în abordarea acestui subiect, precum şi eventualele "poticneli" în a asimila regulile economiei de piaţă, trebuie făcute clarificări pentru a exprima punctul de vedere al ZF în cea mai dezbătută chestiune bancară a momentului.
În primul rând, Ziarul Financiar nu poate ignora un fenomen de pe piaţa bancară, iar articolele pe această temă au căutat să explice cât mai neutru şi mai corect situaţia.
Toată discuţia provocată de noua legislaţie privind contractele de credit pleacă de la gradul de transparenţă a stabilirii dobânzii bancare pentru credite. Fiecare bancă a stabilit până la apariţia Ordonanţei 50/2010 aşa cum a vrut formula de calcul a dobânzii. "Dobânda este fixă", spuneau unele bănci în contracte. Dar adăugau: "Banca îşi rezervă dreptul de a schimba rata dobânzii, în funcţie de condiţiile de pe piaţa monetară. Noua rată se afişează la sediile băncii".
Juriştii băncilor ştiu foarte bine, dar nu spun. Ei erau însărcinaţi să găsească cea mai potrivită formulă pentru ca banca să poată modifica discreţionar dobânda. Şi au inventat fiecare diverse formulări. Era ceva ilegal? Nu, până la apariţia noii legislaţii.
Multă vreme, băncile
