Australienii au reuşit astăzi, la Bloemfontein, să se revanşeze în faţa sud-africanilor pentru înfrângerea de săptămâna trecută: 41-39, după un meci dramatic. Wallabies au câştigat Mandela Cup printr-o penalitate concretizată de Beale de la 50 de metri, în ultimul minut! Ei şi şi-au asigurat locul 2 în Tri-Nations.
Debut formidabil de meci pentru rugbyştii australieni. În minutul 25, ei conduceau cu 31-6 graţie celor patru încercări marcate de Beale (min. 10), O'Connor (min. 14), Moore (min. 22) şi Elsom (min. 25).
Fluieraţi de suporteri, sud-africanii au izbutit prima lor încercare în ultimul minut al reprizei. Matfield a recuperat un balon, l-a jucat cu piciorul, l-a prins şi l-a culcat în terenul de ţintă. Steyn a transformat şi tabela a arătat 13-31 la pauză.
Repriza a doua a fost extraordinară. Springboks au început cu mai multă determinare, reducând diferenţa de scor prin eseurile lui Steenkamp (min. 46) şi De Villiers (min. 54), ambele transformate de Steyn. Acelaşi jucător a fructificat o penalitate de la 50 de metri (min. 61), din dreapta buturilor, şi alta de la 45 de metri (min. 69), astfel că Africa de Sud a trecut la conducere: 36-31!
Ultimele zece minute au fost infernale, jucându-se pe contre. Mai întâi, Mitchell a marcat un nou eseu, iar Giteau l-a transformat. Şi Australia avea 38-36. Gazdele n-au rămas mai prejos. i Steyn a marcat din nou dintr-o lovitură de pedeapsă: 39-38 în minutul 77 şi meciul părea jucat. N-a fost aşa! În ultimul minut, Wallabies au beneficiat de o penalitate dintr-o poziţie dificilă, de la 50 de metri, din dreapta buturilor. Beale a trecut mingea printre "H"-uri şi Australia a obţinut victoria cu 41-39. O victorie istorică, fiind prima a acestei echipe la Bloemfontein din 1933 încoace! Totodată, acest succes le-a permis australienilor să păstreze Cupa Mandela, trofeu care se acordă î