Costel Breşcan, din Chişineu Criş, s-a angajat la Agenţia Fusion for Energy din Barcelona unde lucrează la fuziunea nucleară. Arădeanul este singurul român din echipa care construieşte agregatul. El deţine funcţia de Technical Support Officer.
Un tânăr arădean a reuşit să se angajeze la cea mai mare agenţie din lume care lucrează la construirea primului reactor de fuziune nucleară. Costel Breşcan, de 33 de ani, din Chişineu Criş este singurul român care a fost acceptat la Agenţia Fusion for Energy din Barcelona.
„Am aplicat pentru acest job, în iulie 2009, direct pe site-ul companiei. În noiembrie am avut interviul, în ianuarie 2010 am primit oferta, iar în aprilie am preluat postul. Formalităţile durează, dar statutul obţinut, cariera profesională, condiţiile de muncă, salariul şi oraşul Barcelona merită orice efort”, a spuns tânărul.
Şapte parteneri
Reactorul care va furniza energie întregii lumi, aproape în aceleaşi condiţii în care are loc fuziunea din interiorul Soarelui, va fi construit în sudul Franţei, la Cadarache. Funcţia pe care o ocupă arădeanul în cadrul agenţiei este de Technical Support Officer, adică verifică furnizorii diferitelor componente necesare proiectului de construire a fuziunii nucleare.
Proiectul iniţiat la agenţia din Barcelona implică şapte parteneri, printre care şi Uniunea Europeană. Costel Breşcan recunoaşte că şi-a dorit dintotdeauna să lucreze la un proiect de anvergură şi le recomandă tuturor tinerilor cu capacităţi să lupte pentru visul lor.
„Trebuie să profităm de cunoştinţele noastre şi să demonstrăm că suntem capabili să lucrăm cot la cot cu cei mai inteligenţi oameni de pe planetă. O carieră în cadrul unei instituţii europene este la îndemâna oricărui român bine pregătit. Primul lucru e să doreşti să munceşti aici, apoi să fii perseverent”, a explicat arădeanul. Reactorul nuclear va prod