Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, Florin Magyar, a înaintat o cerere Tribunalului Cluj în care cheamă în instanţă Ministerul Public, Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) Cluj şi Ministerul Finanţelor.
Şeful Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj cere plata sporului de confidenţialitate pe perioada cât a lucrat la Departamentul Naţional Anticorupţie.
Procurorul, care anterior a lucrat pentru DNA şi Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Cluj, solicită în instanţă obligarea celor trei părţi la plata sumelor de bani corespunzătoare sporului de confidenţialitate pentru perioada 1 decembrie 2006-15 februarie 2008, interval în care procurorul era încadrat în structurile DNA Cluj.
Sporul cerut reprezintă 15% din totalul indemnizaţiei brute lunare. Mai mult, în cerere, angajatul Ministerului Public solicită calcularea sporului pe baza indicelui de inflaţie actual. Întreaga acţiune formulată de procuror se bazează pe o hotărâre a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) din 15 decembrie 2008, prin care judecătorii, magistraţii, procurorii şi personalul auxiliar sunt în drept să primească sporul de confidenţialitate. Dreptul la primirea acestor sporuri este prevăzut şi într-o Ordonanţă a Guvernului (OG) din 2006. Procurorul nu a menţionat suma totală pe care o are de încasat din partea statului.
DNA solicită respingerea cererii
În întâmpinările formulate de DNA, Ministerul Public şi Ministerul Finanţelor, se solicită respingerea cererii ca nefondată, motivându-se că plata sporurilor nu se realizează retroactiv şi se prescriu după trei ani.
Judecătorul Liviu Ungur, purtător de cuvânt al Curţii de Apel Cluj, a declarat că au existat cazuri în care s-au emis hotârâri favorabile în acest sens. „Există hotărâri judecătoreşti şi cazuri în care s-a acordat a