Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şcolile cu 5 elevi

Publicat in Romania Libera, luni 6 septembrie 2010 ·

Un număr de 23 de unităţi de învăţământ din judeţul Constanţa funcţionează cu efective de maximum 17 elevi. Deşi Ministerul Educaţiei şi Cercetării le-a propus inspectorilor şcolari să comaseze unităţile de învăţământ în care au prea puţini elevi, în unele comune din judeţul Constanţa încă mai există şcoli cu foarte puţini elevi. Practic, există clădiri în care învaţă chiar şi mai puţin de zece copii. Topul este condus de şcolile Izvoarele şi Pădureni. Aceste unităţi numără doar câte cinci elevi. Următoarele pe listă sunt şcolile Coroana şi Satu Nou, acestea găzduind nu mai puţin de şase elevi. Alte exemple sunt şcolile Crişan (15 elevi), Sibioara (12 elevi), Şiriu (11 elevi), Ciobăniţa (10 elevi), Gura Dobrogei (9 elevi), Căscioarele (8 elevi). Şcoala Floriile numără la ora actuală 13 elevi. Micuţii învaţă în clasa I, a III şi a IV-a. Ei sunt norocoşi pentru că din toamnă vor fi transferaţi la Şcoala Aliman, care are la ora actuală peste o sută de cursanţi.

Dreptul la educaţie

Comasarea şcolilor ar constitui o adevărată problemă pentru aceşti elevi pentru că ar fi nevoiţi să meargă kilometri întregi pe jos, întrucât în majoritatea localităţilor nu există microbuz şcolar. Acesta este şi motivul pentru care conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Constanţa nu a desfiinţat până acum aceste şcoli. „Fiecare copil are dreptul la educaţie! N-am vrut ca elevii să abandoneze şcoala dacă ar fi nevoiţi să meargă pe jos", a declarat şeful ISJ, Elena Buhaev. În unele localităţi distanţele pe care trebuie să le parcurgă copiii sunt chiar mai mari de zece kilometri. „Au prea mult de mers. Nu putem chinui copiii. Totuşi, am trimis ministerului o adresă în care îi informăm care este situaţia din teritoriu şi aşteptăm un răspuns din partea lor", a precizat inspectorul.

Numărul elevilor, în scădere

Directorii de şcoli spun că multe sate au foa

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Argeş: Percheziţii la persoane cercetate pentru antisemitism şi instigare publică - VIDEO

News.ro acum 59 minute
Poliţiştii din Argeş fac, vineri dimineaţă, percheziţii la Piteşti şi la Rucăr, în două dosare care vizează fapte de antisemitism şi instigare publică. În primul dosar un bărbat de 37 de ani este cercetat sub control judiciar, iar în al doilea este

Cum va fi vremea de Crăciun și Revelion / Prognoza meteo pentru următoarele 4 săptămâni

HotNews acum o ora
În săptămâna dinainte de Crăciun, temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei din calendar în toată ţara, însă în ultima săptămână a anului valorile termice se vor situa în jurul celor normale, ușor mai scăzute la munte, anunță

Dan Grecu, legenda gimnasticii româneşti, a încetat din viaţă la 74 de ani

Mediafax acum 2 ore
Dan Grecu, primul campion mondial din istoria gimnasticii româneşti şi un simbol al sportului naţional, s-a stins din viaţă la vârsta de 74 de ani. Fost gimnast, antrenor şi arbitru internaţional, Grecu lasă în urmă o moştenire impresionantă, care a

Dosarul lui Horațiu Potra. Tribunalul decide astăzi dacă acceptă cererea de arestare preventivă

Ziua Constanta acum o ora
Horaţiu Potra, consilier local în municipiul Mediaş, cunoscut drept lider al unei grupări de mercenari care a acţionat în Africa, a fost pus sub control judiciar, marţi, în dosarul în care se fac cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de nerespe

România și Olanda extind colaborarea la Centrul F-16 de la Fetești. Ce a anunțat ministrul Apărării

Ziare.com acum 27 minute
Miniştrii Apărării din România şi Olanda, Angel Tîlvăr şi Ruben Brekelmans, au semnat, la Haga, o scrisoare de intenţie care prevede extinderea colaborării în cadrul Centrului de instruire F-16 din România. Centrul de instruire F-16 este în incinta

Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului din Republica Moldova a picat. Votul a avut loc în mijlocul nopții

HotNews acum o ora
Majoritatea parlamentară din Republica Moldova a respins moțiunea de cenzură împotriva Guvernului condus de Dorin Recean cu 55 de voturi vineri, 13 decembrie, la ora 02:55. Doar 18 deputaţi au votat în favoarea demiterii executivului, transmite Ziar

Cornel Ilie, mesaj de adio sfâșietor, la moartea lui Nicu Sârghea de la Vunk: ”Te iubesc, mă suni tu când poți”

Cancan acum 3 ore
Nicu Sârghea s-a stins din viață la vârsta de 48 de ani, după ce a suferit un AVC. Toboșarul trupei VUNK a lăsat în urma lui numai durere în sufletele celor dragi. Artistul a fost găsit fără suflare în propria locuință și toată lumea este în stare d

Un nou record pentru opera lui Nicolae Grigorescu! Suma impresionantă cu care s-a vândut „Țărăncuță odihnindu-se”

Ziua Constanta acum 2 ore
Pictura „Țărăncuță odihnindu-se” de Nicolae Grigorescu a stabilit un nou record pe piața de artă din România, fiind vândută pentru suma impresionantă de 365.000 de euro în Licitația de Iarnă Artmark. „Țărăncuță odihnindu-se" (1870-1880), semnată de

Singurul operator care are fix ce-i trebuie Generației Z pentru social media: Cartela la 2 euro

HotNews acum o ora
Generația Z este prima generație a României care nu cunoaște și nu concepe viața fără internet, sunt extrem de conectați și se informează cu ajutorul aplicațiilor pe telefoane inteligente. Nativi digitali, copii și tinerii din Gen Z utilizează telef

Fostul selecţioner al Chinei, condamnat la 20 de ani de închisoare pentru corupţie

News.ro acum 47 minute
Fostul antrenor al echipei naţionale de fotbal a Chinei, Li Tie, a fost condamnat, vineri, la douăzeci de ani de închisoare, pentru că a dat sau a primit mită pe parcursul mai multor ani pentru a aranja meciuri, a selecta jucători şi chiar pentru a-

Vremea

București
acum

vin.

1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/8°
lun.

1°/6°
Iasi
acum

vin.

-3°/2°
sâm.

-3°/3°
dum.

0°/6°
lun.

-0°/6°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

0°/6°
dum.

4°/8°
lun.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

1°/7°
lun.

-0°/4°