Rodion Cămătaru, fosta "Gheată de Aur" a Europei, pune la zid echipa României după egalul cu Albania, în primul meci din preliminariile CE 2012. Sursa: AGERPRES
Echipa naţională de fotbal a României a ratat debutul în preliminariile Campionatului European din 2012. Reprezentativa antrenată de Răzvan Lucescu n-a reuşit decât un 1-1 cu modesta Albania, într-o partidă disputată vineri seară, la Piatra-Neamţ, în cadrul Grupei D.
Rodion Cămătaru, fosta "Gheată de Aur" a Europei, s-a declarat dezamăgit atât de rezultatul partidei cu albanezii, cât şi de jocul prestat de tricolori.
Într-un interviu acordat ieri pentru EVZ, fostul atacant al echipei naţionale (pentru care a jucat 75 de meciuri în perioada 1978-1990 şi a marcat 22 de goluri) a mărturisit că actuala generaţie a primei reprezentative este cea mai slabă din istorie.
"E foarte greu să batem în Belarus"
EVZ: Domnule Cămătaru, atât de jos a ajuns naţionala României încât nu mai poate învinge nici măcar Albania?
Rodion Cămătaru: Eu am mai spus şi în alte situaţii că asta e cea mai slabă naţională a României din istorie! Nu ştiu dacă vreun jucător din actuala generaţie ar fi avut loc în reprezentativa din anii ’80. Echipa noastră a jucat foarte modest împotriva albanezilor. Şansele de calificare la Campionatul European există în continuare, dar cu un astfel de joc nu ştiu dacă vom putea câştiga în Belarus, în faţa unei formaţii care a bătut Franţa chiar la Paris.
Cine e vinovat de acest semieşec?
Nu cred că e doar un singur vinovat. Au greşit şi jucătorii, a greşit şi selecţionerul, pentru că nu înţeleg de ce l-a titularizat pe Lobonţ, un portar care nu prinde nici banca de rezerve la echipa lui de club, în dauna unui Tătăruşanu, de exemplu. Lobonţ are pe conştiinţă golul Albaniei. Nu cred însă că e acum momentul schimbării lui Răzvan