Jerry Hall, fosta soţie a lui Mick Jagger, va lansa, luna viitoare, cea de-a patra carte autobiografică în care face mărturisiri legate de viaţa ei alături de "starul rock cu buze senzuale".
"Am reuşit să-l determin pe Mick Jagger să renunţe la droguri şi, pentru a compensa viciul, a exagerat cu relaţiile sexuale extraconjugale", povesteşte Jerry Hall despre fostul ei soţ, liderul trupei Rolling Stones. Mărturisirile sunt incluse în cea de-a patra carte autobiografică a fostului manechin, care se referă, în mare măsură, la relaţia ei cu Mick Jagger, "starul rock cu cele mai frumoase buze", după cum a fost numit acesta de-a lungul timpului.
Deşi nu este prima, şi probabil se va mai găsi cineva, la un moment dat, să scrie despre Mick Jagger, Jerry Hall, fosta soţie a starului rock, a găsit încă o serie de poveşti despre viaţa sa alături de Jagger.
Glamour, tristeţe şi foame
Cartea, care se numeşte "My Life In Pictures", conţine nu doar "amintirea" lui Jagger, ci şi poveşti despre gustul amar al copilăriei sale, subjugată de un tată dependent de jocuri de noroc, care a încercat, falit şi distrus, să se sinucidă. Totodată, Hall descrie şi drumul pe care a trebuit să-l parcurgă de la o puştoaică necunoscută la statutul de fotomodel şi de soţie a unuia dintre cele mai mari staruri rock ale lumii.
Cei doi s-au cunoscut în 1977, în timp ce Mick era căsătorit cu Bianca Hall, iar ea se întâlnea cu fondatorul trupei Roxy Music, Bryan Ferry. S-au căsătorit în 1990, iar după nouă ani, căsătoria a fost anulată, după ce aventurile lui Mick deveniseră serioase, iar fotomodelul brazilian Luciana Morad i-a dăruit un copil. Mick şi Jerry au împreună patru copii, dar Jagger mai are încă trei, cu femei diferite.
Deşi autoarea spune că în noua carte a vrut să se axeze mai mult pe amintirile "pozitive" din viaţa lor de cup