"Răzvan e o farsă", zic fanii. Publicul fierbe. Cu 2 puncte din 6 posibile sîntem în clasament sub Bosnia, Belarus şi Albania. Decizia demiterii e la Mircea Sandu
Stancu şi Marica, ultimul în două rînduri, au ratat marile ocazii, iar "tricolorii" au fost nevoiţi să se mulţumească cu o remiză albă în Belarus, care nu-i ajută cu nimic
Avizat de entuziasmul bieloruşilor după meciul de la Paris, Lucescu a răspuns cu un joc de posesie bazat pe contraatacuri purtate în special spre Bilaşco. De acolo deviere pentru Deac şi Bogdan Stancu. Aşa s-au şi născut primele ocazii ale noastre din start, precum cea în care stelistul a şutat, dar Jevnov a prins (17).
Repriza noastră
Treptat ai noştri au pus stăpînire pe joc , evindeţă ce rezultă şi din raportul ocaziilor, 5-2 pentru România pînă la pauză. Cele mai periculoase au fost capul lui Bogdan Stancu (25) din centrarea lui Deac, scos de Jevnov, dar şi şutul lui Torje (33), parat tot de portar. Jocul nostru a funcţionat bine şi datorită faptului că, aseară, Florescu s-a apropiat de ceea ce înseamnă un mijlocaş ofensiv, reuşind cîteva pase eficiente în faţă.
Cadoul lui Raţ
Hleb şi ai lui au combinat spectaculos, dar pînă la 20 de metri de poarta lui Pantilimon. De acolo, i-a preluat defensiva noastră, sigură pe ea şi lucidă. O singură fisură în prima parte, cînd Raţ a pasat moale acasă şi Pantilimon a trebuit să plonjeze în alunecare în faţa lui Alexandr Hleb (13).
Forcing fără rezultat
Repriza a doua a început direct în nota noastră de dominare. Cociş a şutat puţin lîngă (53), Stancu a reluat cu capul, dar era în ofsaid (57). Apoi Deac i-a dat prea tîrziu mingea lui Raţ la o pătrundere periculoasă pe stînga (71). Kisliak era să ne "curenteze" , dar a şutat pe lîngă bară (74). Lucescu a forţat un totul sau nimic în final, introducînd pentru ultimele