Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prognoze dubitative - pericole sigure

Publicat in Romania Libera, miercuri 8 septembrie 2010 ·

S-ar putea ca 2011 să fie un an mai prost decât 2010 în plan economic general şi, în orice caz, din punctul de vedere al standardului de viaţă. Motivele sunt multe şi obiective.Primul este că măsurile de austeritate care afectează direct potenţialul de nivel de trai vor opera în 2011 pe întregul an, şi nu doar pe jumătate de an ca în 2010. Că de la 1 ianuarie 2011 se va reveni la nivelurile salariale anterioare reducerii cu 25% pentru 1,3 milioane de bugetari este o poveste de adormit copiii.

Al doilea este că efectele indirecte ale acestor măsuri - îndeosebi pe linia comprimării consumului - abia în 2011 vor lovi în plin. Şi nu este vorba doar de comprimarea consumului. Din punctul de vedere al nivelului de trai, greu va atârna impactul inflaţiei. Este doar o speranţă că, după şocul inflaţionist produs de mărirea TVA, creşterea preţurilor se va domoli. Şi, chiar dacă o va face, nivelurile de preţuri de la sfârşitul anului 2010 - cu 8-10% mai mari decât la începutul anului respectiv - vor opera pe întreg parcursul anului 2011, slăbind puterea efectivă de cumpărare a populaţiei. Poate încă şi mai important, deşi mai puţin transparent, este impactul respectivelor măsuri asupra creşterii economice. Aceste măsuri nu pot induce creştere economică, ci n-o pot decât înfrâna prin descurajarea investiţiilor. Că echilibrarea finanţelor statului ar stimula reluarea creşterii economice pe ansamblu este cu totul dubitativă în general, dar este chiar o pură balivernă dacă această echilibrare provine din tăieri de câştiguri şi amputări de programe sociale şi de investiţii.

Că o creştere economică ar urma să rezulte din tractarea economiei din România de către economia occidentală în revenire nu mai este nici măcar o ipoteză. Tocmai pe această bază exporturile din România au reatins maximele de dinaintea crizei, dar, la nivel de ansamblu, economia a continuat să dea î

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dan Grecu, legenda gimnasticii româneşti, a încetat din viaţă la 74 de ani

Mediafax acum o ora
Dan Grecu, primul campion mondial din istoria gimnasticii româneşti şi un simbol al sportului naţional, s-a stins din viaţă la vârsta de 74 de ani. Fost gimnast, antrenor şi arbitru internaţional, Grecu lasă în urmă o moştenire impresionantă, care a

Cum va fi vremea de sărbători şi în primele zile ale anului 2025? Prognoza meteorologilor

Mediafax acum 2 ore
Meteorologii au anunţat cum va fi vremea de sărbători şi în primele două săptămâni ale anului 2025 în România. Potrivit acestora, temperaturile vor fi diferite de la o regiune la altă. De asemenea, vor fi precipitaţii în mai multe zone ale ţării.

Dosarul lui Horațiu Potra. Tribunalul decide astăzi dacă acceptă cererea de arestare preventivă făcută de procurori

HotNews acum 2 ore
Tribunalul Prahova judecă vineri, 13 decembrie, contestaţiile depuse de procurori, dar și de inculpaţi faţă de măsura controlului judiciar dispusă de Judecătoria Ploieşti cu privire la Horaţiu Potra, fost luptător în Legiunea Străină, apropiat al lu

Singurul operator care are fix ce-i trebuie Generației Z pentru social media: Cartela la 2 euro

Adevarul acum 39 minute
Generația Z este prima generație a României care nu cunoaște și nu concepe viața fără internet, sunt extrem de conectați și se informează cu ajutorul aplicațiilor pe telefoane inteligente. Nativi digitali, copii și tinerii din Gen Z utilizează telef

China şi-a retras navele de război desfăşurate de câteva zile în jurul Taiwanului, anunţă Tapeiul

G4Media acum 2 ore
Navele marinei şi ale pazei de coastă chineze care desfăşurau de câteva zile un vast exerciţiu naval în jurul Taiwanului s-au întors joi în porturile lor, au anunţat vineri autorităţile taiwaneze, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Toate navele g

Ce sărbătoare este pe 13 decembrie 2024 în calendarul ortodox

Ziua Constanta acum o ora
Calendar ortodox 13 decembrie 2024 În această lună, în ziua a treisprezecea, pomenirea pătimirii Sfinţilor Mucenici ai lui Hristos: Eustratie, Auxentie, Evghenie, Mardarie şi Orest. Aceşti sfinţi mucenici au trăit pe vremea rău-credincioşilor împăr

LIVE Război în Ucraina, ziua 1024: SUA anunţă un nou ajutor militar estimat la 500 de milioane de dolari / Bombardamente asupra Harkov

HotNews acum o ora
Regiunea Harkov a fost ținta bombardamentelor rusești vineri dimineață, 13 decembrie, când mai multe explozii s-au auzit în oraș și suburbiile sale. Forțele aeriene ucrainene au raportat folosirea armelor balistice, au anunțat autoritățile ucrainene

Companiile aeriene globale estimează venituri de 1 trilion de dolari pentru 2025, în pofida penuriei de avioane

News.ro acum 2 ore
Asociaţia Internaţională a Transportului Aerian (IATA) a prognozat pentru 2025 venituri globale ale industriei aviatice de peste un trilion de dolari, împreună cu un număr record de 5,2 miliarde de pasageri, în pofida dificultăţilor în aprovizionare

Un nou record pentru opera lui Nicolae Grigorescu! Suma impresionantă cu care s-a vândut „Țărăncuță odihnindu-se”

Ziua Constanta acum o ora
Pictura „Țărăncuță odihnindu-se” de Nicolae Grigorescu a stabilit un nou record pe piața de artă din România, fiind vândută pentru suma impresionantă de 365.000 de euro în Licitația de Iarnă Artmark. „Țărăncuță odihnindu-se" (1870-1880), semnată de

Nicu Sârghea a murit. Toboșarul trupei Vunk avea doar 48 de ani

Libertatea acum 7 ore
Toboșarul trupei Vunk, Nicu Sârghea, a murit, joi, la vârsta de 48 de ani. Anunțul decesului fulgerător a fost făcut pe Facebook de membrii trupei pe care a fondat-o. Lansarea piesei „Te-am sunat din greșeală”, programată mâine, a fost amânată.

Vremea

București
acum

vin.

0°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/8°
lun.

1°/6°
Iasi
acum

vin.

-3°/3°
sâm.

-3°/3°
dum.

0°/6°
lun.

-0°/6°
Constanta
acum

vin.

1°/5°
sâm.

0°/6°
dum.

4°/8°
lun.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

1°/7°
lun.

-0°/4°