Andreea Hangan este membră a ansamblului Doruleţul din cadrul Ansamblului Artistic Baladele Deltei încă de la vârsta de 6-7 ani, perioadă în care a participat la numeroase competiţii interne şi internaţionale, ce i-au adus zeci de premii.
„Îmi plăcea să cânt şi să dansez în faţa televizorului, aşa că mama m-a îndrumat să merg la dansuri. La început chiar nu mă aşteptam nici eu să practic atâţia ani dansul, dar de atunci a devenit parte importantă din viaţa mea”, spune Andreea.
A înfiinţat trupa de dans a şcolii
Sub îndrumarea prof. Ştefan Coman, în cadrul grupului Doruleţul, a văzut lumea, respectiv concursuri folclorice în Turcia, Macedonia, Bulgaria, Cipru, de unde nu s-a întors cu mâna goală, şi a colindat întreaga ţară. „Pentru că am ceva experienţă în domeniu, doamna dirigintă m-a rugat să fac un ansamblu şi la nivelul şcolii noastre”. Aşa a luat fiinţă Doruleţul dobrogean, un grup de 10 copii sub îndrumarea Andreei, care a participat la diverse serbări ale şcolii, concursuri interşcolare, obţinând chiar premiul I la concursul „Suntem fiii acestui pământ”, organizat de Palatul Copiilor.
Andreei îi place să şi picteze, intrând şi din acest punct de vedere în mai multe competiţii de profil. Astfel, a obţinut locul al doilea într-un concurs organizat de Palatul Copiilor de 9 Mai, Ziua Europei, locul al treilea la un concurs naţional antidrog, dar şi locul al doilea la concursul Mărţişoare colorate. În timpul liber, îşi face ucenicia la un atelier de picturi icoane al unei mătuşi. Nu în ultimul rând este colaborator la revista şcolii Nifon Bălăşescu, Mărgăritare.
Planuri de viitor – Academia de Poliţie
Rezultatele bune obţinute în ultimul an la învăţătură au îndemnat-o să urmeze mai departe cursurile unui liceu teoretic tulcean, Grigore Moisil, secţia Filologie. După examenul susţinut în vară, nu a avut nicio emoţie ieşin