Sute de oameni suferinzi din toată Moldova stau câte trei ore în faţa cabinetelor de la Spitalul „Spiridon“ din Iaşi pentru consultaţii şi tratament.
Clinica de Oncologie de la Spitalul „Sf. Spiridon“ din Iaşi este singura din zona Moldovei care oferă tratament adecvat pentru afecţiunile canceroase şi care este dotată cu un accelerator de particule, stricat de câteva zile. Bolnavii sunt nevoiţi să se înarmeze cu foarte multă răbdare pentru a intra în cabinetele medicilor, chiar dacă sunt în stadii diferite ale bolii, sau au ieşit recent din operaţii.
Citeşte şi:
Iaşi: Bolnavii de cancer, fără aparatul vieţii
De cinci ani stă la rând la doctor
Rodica Petrescu, o pensionară din comuna ieşeană Popricani a venit la spital de la ora 6.00 pentru a obţine o reţetă pentru mama sa, bolnavă de cancer. „Mama mea are 91 de ani şi are tumoră la sân. Pentru că este bătrână, nu poate sta atâtea ore la rând şi trebuie să vin în fiecare lună să-i iau o reţetă“, a spus femeia. Aceasta povesteşte că, de cinci ani, păzeşte holurile clinicii pentru a obţine tratamentul mamei sale şi tot timpul a fost foarte mare aglomeraţie.
„Agitaţie mare este dimineaţa. În această perioadă, medicii sunt în concediu şi oamenii sunt programaţi la un timp mai lung. Dar tot trebuie să aşteptăm la rând“, a spus femeia. Acum doi ani, judeţul Iaşi se situa pe locul doi în ţară la numărul de cazuri de cancer depistate, adică aproape 3.000.
Tot mai mulţi bolnavi de canceri
Numărul acestora a crescut până la 4.500 la începutul lui 2010. Clinica de Oncologie are 93 de paturi, din care 65 sunt destinate pacienţilor care fac radioterapie, iar 28 celor care se tratează cu medicamente sau citostatice.