Nu ne mai place şcoala, dar avem pretenţii de erudiţi. Ne satisface să ne dăm cu părerea indiferent de subiect. Aşa e şi la cârciumă, şi acasă cu familia, şi la televizor, şi la parlament, şi la guvern, peste tot.
Un judeţ cu tradiţie în învăţământ, Iaşiul, are o medie de promovabilitate de 15 la sută la bacalaureat, iar Bucureştiul spre 30 la sută. O educaţie slabă nu poate duce la nimic bun, ci doar ne împiedică să facem planuri pe termen lung. Cred că e mai gravă situaţia acestor procente decât orice scandal pe drepturi de autor, pe amatorismul lui Boc sau pe prostituţia legală invocată de Prigoană.
În România nici fotbalul nu mai e ce a fost, dacă un anonim de jucător prin Danemarca şi Rusia, Florescu, i-a luat locul lui Hagi la tricoul cu numărul 10. Este exact cum Dan Diaconescu i-ar lua costumul fostului ministru de externe, Nicolae Titulescu şi ar începe să discute despre strategia geo-politică pe termen scurt a României. Să nu facem o confuzie: costumul adevăratului Titulescu, nu a micului Titulescu ajuns şef peste tot PSD.
Am remizat în sportul-rege cu Albania şi cu Belarus în circa patru zile dar avem pretenţii de fruntaşi, de regi ai fotbalului şi ai părerilor exacte şi pertinente. Toată ziua dăm lecţii la televizor, în calitate de miniştrii mai mult sau mai puţin remaniaţi, despre cum ar trebui să arate nu ştiu ce drum, dar uităm că suntem pe penultimul loc în Europa la numărul de kilometrii construiţi.
O ţară care nu se afirmă prin educaţie, sport şi infrastructură are de suferit. Orice clasament pe care-l privim, indiferent de domeniu, ne aşază mereu printre ultimii. Aştept ziua în care vom fi şi noi undeva pe primul loc sau vom redeveni lideri pe un anumit nivel. Până atunci ar trebui să vorbim mai puţin şi să muncim mai mult.
