Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce-i mai bun: tastatură sau touchscreen?

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 12 septembrie 2010 ·

De dragul tehnologiei, mulţi se arată interesaţi să renunţe la butoane, însă mulţimea de fani ţine în producţie telefoanele cu taste. Pe tineri i-a cucerit instantaneu. Sursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANȚU

Pui degetul şi rulezi meniul, tot ecranul e al tău. Fanii tastaturii însă n-au dispărut, iar companiile de telefonie mobilă ştiu asta. Telefoanele de ultimă generaţie se lansează aproape în paralel, atât cu tastatură, cât şi cu touchscreen. Mulţi de fapt nici n-ar da plăcerea de a butona la un SMS pe finele atingeri ale unui ecran tactil.

Andrei Tănase a schimbat până acum peste 15 telefoane. "Le ţineam cam trei luni, până le învăţam toate secretele, şi apoi mă plictiseam. Tot ce era mai nou pe piaţă", povesteşte tânărul care acum are un iPhone, de fapt primul lui telefon cu ecran tactil.

Recunoaşte că i-a luat ceva vreme până să se obişnuiască cu "degetul pe ecran". "Trebuie să recunosc că am vrut să mă întorc la unul cu tastură pentru că mi se părea tare incomod şi nefiresc. Acum m-am obişnuit şi nu l-aş da nici în ruptul capului, are deja cinci luni", mai spune Andrei.

Dragostea pentru butoane

Carmen Boduru lucrează la o firmă de consultanţă şi vorbeşte cel puţin două ore pe zi la telefon. "Cu tastatura mă împac cel mai bine. Am luat vreo două zile de la un prieten un telefon cu touchscreen şi i l-am dat repede înapoi. Îmi dădea senzaţia că e sensibil şi eram învăţată să apăs şi să se deschidă, fără să mai plimb degetele", explică Carmen.

Concluzia nu poate fi aceea că oamenii care preferă telefonul cu tastatură, în dauna celor cu ecran tactil, sunt în urmă cu tehnologia. S-ar putea chiar să aibă avantajul preţului.

Am comparat două telefoane la preţuri medii - în jur de 700 de lei. Dacă Nokia E63 cu tastatură e unul inteligent, la acelaşi preţ găsim un Samsung S7550 cu touchscreen care nu are sistem de

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Baţu, o legendă a muzicii folk din România, a murit la 65 de ani

News.ro acum 3 ore
Marius Baţu, o legendă a muzicii folk din România, fost colaborator al trupei Holograf şi al formaţiei Pasărea cu Colibri, a murit la 65 de ani.

Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul cucerit în Kursk după contraatacuri rusești

Ziua Constanta acum o ora
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul din regiunea rusă Kursk pe care l-a cucerit în urma unei ofensive surpriză în luna august, după ce forţele ruse au organizat mai multe valuri de contraatacuri, a declarat o sursă militară ucraineană de rang

Israelul a ucis cel puţin 120 de persoane în Gaza în ultimele 48 de ore

News.ro acum o ora
Atacurile israeliene din Fâşia Gaza au dus la moartea a cel puţin 120 de palestinieni în ultimele 48 de ore şi au afectat un spital de la periferia de nord a enclavei, rănind personalul medical şi deteriorând echipamente, au declarat sâmbătă surse m

MAE, atenţionare de călătorie pentru Italia – Grevă în transportul feroviar de sâmbătă seară până duminică seară/ Posibile perturbări în circulaţia trenurilor

HotNews acum 23 minute
Ministerul Afacerilor Externe a transmis, sâmbătă, o atenţionare de călătorie pentru românii care intenţionează să călătorească sau să tranziteze Italia, în legătură cu greva din transportul feroviar. Potrivit MAE, de sâmbătă seară, de la ora 21.00,

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Peste 103.000 de români din străinătate au votat până la ora 15.00. În 2019, până la aceeaşi oră, votaseră peste 153.000 de persoane

News.ro acum 2 ore
Peste 103.000 de români din străinătate au votat la alegerile prezidenţiale.până sâmbătă, la ora 15.00. În 2019, până la aceeaşi oră, numărul votanţilor era de peste 153.000 de persoane. Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 103.863 de persoane au vo

Marina Voica, după moartea lui Gabriel Cotabiță: „Nu-mi vine să mai trăiesc. Sunt dărâmată!”

Adevarul acum o ora
Moartea lui Gabriel Cotabiță i-a tulburat, sâmbătă, pe artiștii care i-au fost cântărețului nu doar colegi, ci și prieteni. Printre marile nume din lumea muzicii românești care îl deplâng se numără și Marina Voica.

Viscol în zona montană a judeţului Gorj

Mediafax acum 2 ore
Pe DN 67C, zona Rânca, se acţionează permanent cu utilaje cu lamă pentru menţinerea circulaţiei fără restricţii, anunţă DRDP Craiova. Drumarii fac apel la şoferi să nu parcheze pe partea carosabila pentru a permite intervenţia echipelor de deszăpezi

Fermierii polonezi blochează punctul de trecere a frontierei cu Ucraina

Ziua Constanta acum 2 ore
Fermierii polonezi au început să blocheze, sâmbătă, un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta faţă de politicile guvernului şi pentru a denunţa acordul Uniunii Europene cu ţările Mercosur, relatează AFP. La punctul de t

Cum și până când se poate merge în China fără viză. Anunțul făcut de MAE

Ziare.com acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) al României a transmis o serie de precizări în care anunță ce condiții trebuie îndeplinite de cetățenii români care vor să călătorească, fără viză, în Republica Populară Chineză. Precizările MAE sunt incluse într-

MAI: Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la 189 posibile incidente electorale în campania pentru alegerile prezidenţiale / Angajaţii MAI au dat amenzi de aproape 22.000 de lei / Nu au fost sesizate infracţiuni de corupere a alegătorilor - FOTO, VDEO

News.ro acum 4 ore
Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la săvârşirea a 189 de posibile incidente electorale în cadrul campaniei pentru alegerile prezidenţiale, fiind cu 17% mai puţine faţă de precedenta campanie pentru alegerea preşedintelui României, a anunţat pur

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

4°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

-5°/2°
dum.

-5°/2°
lun.

-0°/4°
mar.

0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°