Secretarul de stat francez pentru Afaceri Europene, Pierre Lellouche, a respins luni criticile europene privind politica Franţei faţă de romi, precizând că ţara sa nu are de primit lecţii şi este un stat "suveran", relatează AFP. Sursa: Adrian Scutariu
"Suntem pe punctul de a face un proces european al Franţei pentru modul în care este redactată o circulară", a afirmat Lellouche, în timpul unei întâlniri cu omologii săi europeni, desfăşurată la Bruxelles.
El s-a referit la o directivă a Ministerului francez de Interne, datată 5 august, care recomandă evacuarea taberelor de romi şi care a provocat controverse, deoarece până în prezent Franţa a negat că măsurile de repatriere ar viza o comunitate în mod special.
"Este un balon de ipocrizie", a apreciat Lellouche, care a acuzat Comisia Europeană că "nu a făcut mare lucru pentru romi" înainte ca Franţa să aducă această problemă în prim-plan.
"Franţa este o ţară mare şi suverană. Nu este la şcoală. Noi aplicăm legea noastră", a spus el. "Nu am intenţia să fiu tratat, în numele Franţei, ca un băieţel", a adăugat Lellouche.
El a contestat şi faptul că Executivul de la Bruxelles ar fi apărătorul tratatelor europene, afirmând că "poporul francez este gardianul tratatelor".
ONU: "Franţa exacerbează stigmatizarea şi sărăcia extremă a romilor"
Înaltul comisar al ONU pentru drepturile omului, Navi Pillay, a declarat astăzi că este „preocupat” de „noua politică” a guvernului francez faţă de romi, care „nu poate decât să exacerbeze stigmatizarea şi sărăcia lor extremă”, anunţă AFP.
În deschiderea celei de-a 15-a sesiuni a Consiliului ONU pentru drepturile omului de la Geneva, Pillay a cerut statelor europene să adope politici care să le permită romilor să depăşească marginalizarea.
Navi Pillay a spus că este îngrijorată de noua politică a Franţei faţă de romi şi de desfiinţarea taberelor