Românul Valentin Drăgoi se află printre cei 17 laureaţi ai ediţiei 2010 a National Institutes of Health Director's Pioneer Award. Trofeul, decernat oamenilor de ştiinţă care porpun soluţii "revoluţionare, de mare impact în probleme majore ale medicinei şi cercetării comportamentale".
"Valentin Drăgoi, care propune un mod model pentru analizarea modului în care creierul procesează informaţia, va primi un premiu în valoare de 3,5 milioane de dolari", se arată într-un comunicat trimis evz.ro de University of Texas-Houston, acolo unde Drăgoi este profesor.
Într-un interviu acordat evz.ro anul trecut, Drăgoi anunţa că echipa laboratorului fondat de el se concentrează pe studierea "reţelelor de neuroni". "Ceea ce distinge cercetarea noastră de eforturile de cercetare ale altor grupuri din lume este accentul pe înţelegerea modului în care reţelele de neuroni (spre deosebire de neuronii analizaţi separat) din creier codează informaţie", spunea românul.
3,5 milioane de dolari pentru "reţelele de neuroni"
"Specialiştii din neurobiologie cunosc cum funcţionează neuronii, dar la nivel individual. Marea provocare este să vedem cum funcţionează împreună", a spus Valentin Drăgoi după primirea distincţiei. Creierul uman are mai mult de 100 de miliarde de neuroni, fiecare dintre aceştia fiind în reţele care conţin chiar şi 10.000 de neuroni.
"Oamenii de ştiinţă încearcă să înţeleagă baza funcţionării creierului. Sunt numeroase boli ale creierului. În multe dintre cazuri, nu cunoaştem care sunt cauzele", spune preşedintele Departamentului de Neurobiologie şi Anatomie al UTHealth Medical School, John Byrne. El adaugă că eforturile ştiinţifice ale echipei conduse de Valentin Drăgoi ar putea duce la îmbunătăţirea tratamentului în boli ale creierului, ca Alzheimerul sau depresia.
"Dacă maşina ta se "îneacă", iar tu nu ştii cum funcţionează