În orele petrecute în faţa calculatorului, sortînd muzica doborîtă de pe diferite situri sau comunităţi torentice, am reuşit anul trecut să nimeresc şi albumul de debut Here We Go Magic.
Lansat la Western Vinyl (al căror cel mai de succes contract a fost cel semnat cu Dirty Projectors), este vorba mai degrabă de un solo Luke Temple. “I just had one tom, one microphone, a synth and an acoustic guitar. I didn’t have a full drum kit or normal bass, it was just all synth stuff that I did myself.” De atunci mi-am dorit mai mult, iar dorinţa mea se vede împlinită acum, cu Pigeons, scos, însă, de Secretly Canadian (unde-i găsim pe jj, Throw Me The Statue sau Yeasayer)
Temple este adeptul şcolii americane de krautrock a anilor ‘70 şi îşi confirmă statutul aproape androgin, electro-ambiental. Este la fel de agitat şi scrie aceleaşi versuri modeste, consistente. Uneori, însă, patetismul este inevitabil atunci cînd nu-şi constrînge creaţia (vezi piesa Old World United). Dar pentru un proiect de dormitor ajuns profi, e delicios.
În orele petrecute în faţa calculatorului, sortînd muzica doborîtă de pe diferite situri sau comunităţi torentice, am reuşit anul trecut să nimeresc şi albumul de debut Here We Go Magic.
Lansat la Western Vinyl (al căror cel mai de succes contract a fost cel semnat cu Dirty Projectors), este vorba mai degrabă de un solo Luke Temple. “I just had one tom, one microphone, a synth and an acoustic guitar. I didn’t have a full drum kit or normal bass, it was just all synth stuff that I did myself.” De atunci mi-am dorit mai mult, iar dorinţa mea se vede împlinită acum, cu Pigeons, scos, însă, de Secretly Canadian (unde-i găsim pe jj, Throw Me The Statue sau Yeasayer)
Temple este adeptul şcolii americane de krautrock a anilor ‘70 şi îşi confirmă statutul aproape androgin, electro-ambiental. Este la fel de agitat ş
