Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Arta monumentală distrusă la Galaţi

Publicat in Romania Libera, miercuri 15 septembrie 2010 ·

Încă o operă de artă monumentală din ansamblul arhitectonic Tiglina 1 este vandalizată cu aprobarea Primăriei Galaţi, de această dată fiind vorba de mozaicul în marmură colorată realizat de Mihai Danu pe faţada blocului A4. Pe 29 iunie, CL a aprobat modificarea Regulamentului de vânzare a terenurilor municipalităţii şi o primă listă de „clienţi". În lista transferurilor de terenuri din proprietatea publică în proprietatea privată a municipiului Galaţi, urmată de cumpărare, sunt multe terenuri pe care sunt sau vor fi ridicate construcţii pe trotuare şi pe spaţiile verzi. E şi cazul extinderii pe trotuarul str. Brăilei a unui spaţiu comercial de la parterul blocului A4, care devine un P+2 la fel de înalt ca blocul P+4. Proprietarul Gh. Nicolae deţine Autorizaţia 66/01.06.2009. Lucrările au început timid, prin martie, dar după hotărârea CLM din 29 iunie se lucrează cu aplomb şi se vede că Primăria Galaţi a aprobat extinderea spaţiului comercial peste lucrarea de artă monumentală. Deocamdată, betoanele au ocupat doar o parte din lucrare, dar urmează pereţii. Proiectul a fost executat de Roland Ursache, fost arhitect-şef al Galaţiului.

Remarcaţi în străinătate, ignoraţi în ţară

În Tiglina 1 au fost distruse după 1990 zeci de opere de artă monumentală realizate de plasticieni remarcaţi la expoziţii din SUA, Franţa, Japonia, Italia, Anglia şi Japonia. Pe faţadele blocurilor A1-A8 se aflau mozaicuri de marmură colorată de până la 96 mp. La A1, lucrarea „Flora", de Virgil Almăşanu, a fost acoperit de construcţia magazinului „La Dolce Vita". La A2, mozaicul „Plante, Soare, Peşti", al lui Ion Biţan, a fost acoperit de restaurantul „Cozy". La A7, mozaicul lui Mihai Danu a dispărut sub pereţii pizzeriei „Amadeus". La fel s-a întâmplat şi la A3, A6 şi A8. Din spatele Palatului de Justiţie a dispărut un obelisc din teracotă smălţuită realizat de Olga Porumbar

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dan Grecu, legenda gimnasticii româneşti, a încetat din viaţă la 74 de ani

Mediafax acum o ora
Dan Grecu, primul campion mondial din istoria gimnasticii româneşti şi un simbol al sportului naţional, s-a stins din viaţă la vârsta de 74 de ani. Fost gimnast, antrenor şi arbitru internaţional, Grecu lasă în urmă o moştenire impresionantă, care a

Dosarul lui Horațiu Potra. Tribunalul decide astăzi dacă acceptă cererea de arestare preventivă făcută de procurori

HotNews acum o ora
Tribunalul Prahova judecă vineri, 13 decembrie, contestaţiile depuse de procurori, dar și de inculpaţi faţă de măsura controlului judiciar dispusă de Judecătoria Ploieşti cu privire la Horaţiu Potra, fost luptător în Legiunea Străină, apropiat al lu

Cum va fi vremea de sărbători şi în primele zile ale anului 2025? Prognoza meteorologilor

Mediafax acum o ora
Meteorologii au anunţat cum va fi vremea de sărbători şi în primele două săptămâni ale anului 2025 în România. Potrivit acestora, temperaturile vor fi diferite de la o regiune la altă. De asemenea, vor fi precipitaţii în mai multe zone ale ţării.

Un nou record pentru opera lui Nicolae Grigorescu! Suma impresionantă cu care s-a vândut „Țărăncuță odihnindu-se”

Ziua Constanta acum 54 minute
Pictura „Țărăncuță odihnindu-se” de Nicolae Grigorescu a stabilit un nou record pe piața de artă din România, fiind vândută pentru suma impresionantă de 365.000 de euro în Licitația de Iarnă Artmark. „Țărăncuță odihnindu-se" (1870-1880), semnată de

Singurul operator care are fix ce-i trebuie Generației Z pentru social media: Cartela la 2 euro

Adevarul acum 12 minute
Generația Z este prima generație a României care nu cunoaște și nu concepe viața fără internet, sunt extrem de conectați și se informează cu ajutorul aplicațiilor pe telefoane inteligente. Nativi digitali, copii și tinerii din Gen Z utilizează telef

Caruselul unui parc de distracţii din Birmingham s-a prăbuşit

Mediafax acum o ora
Caruselul unui parc de distracţii din târgul oraşului Birmingham s-a prăbuşit. În interior se aflau mai mulţi turişti. Mai multe persoane au fost rănite.

China şi-a retras navele de război desfăşurate de câteva zile în jurul Taiwanului, anunţă Tapeiul

G4Media acum o ora
Navele marinei şi ale pazei de coastă chineze care desfăşurau de câteva zile un vast exerciţiu naval în jurul Taiwanului s-au întors joi în porturile lor, au anunţat vineri autorităţile taiwaneze, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Toate navele g

Ce sărbătoare este pe 13 decembrie 2024 în calendarul ortodox

Ziua Constanta acum o ora
Calendar ortodox 13 decembrie 2024 În această lună, în ziua a treisprezecea, pomenirea pătimirii Sfinţilor Mucenici ai lui Hristos: Eustratie, Auxentie, Evghenie, Mardarie şi Orest. Aceşti sfinţi mucenici au trăit pe vremea rău-credincioşilor împăr

LIVE Război în Ucraina, ziua 1024: SUA anunţă un nou ajutor militar estimat la 500 de milioane de dolari / Bombardamente asupra Harkov

HotNews acum o ora
Regiunea Harkov a fost ținta bombardamentelor rusești vineri dimineață, 13 decembrie, când mai multe explozii s-au auzit în oraș și suburbiile sale. Forțele aeriene ucrainene au raportat folosirea armelor balistice, au anunțat autoritățile ucrainene

ONU înfiinţează un organism pentru protejarea cablurilor submarine, infrastructură esenţială pentru comunicaţiile globale

News.ro acum 3 ore
Agenţia tehnologică a Naţiunilor Unite (ITU) a anunţat crearea unui nou organism dedicat protejării cablurilor submarine, o infrastructură vitală care transportă peste 99% din datele internaţionale, transmite Reuters. Decizia vine în urma mai multor

Vremea

București
acum

-1°
vin.

-1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/8°
lun.

1°/6°
Iasi
acum

vin.

-3°/2°
sâm.

-3°/3°
dum.

0°/6°
lun.

-0°/6°
Constanta
acum

vin.

1°/5°
sâm.

0°/6°
dum.

4°/8°
lun.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

1°/7°
lun.

-0°/4°