A fost cap de afiş la Woodstock. A revoluţionat muzica rock. A devenit legendă pentru stilul său unic de a cânta la chitară. A decedat în condiţii suspecte, la numai 28 de ani, pe 18 septembrie 1970. Anul acesta se împlinesc patru decenii de la moartea lui.
Pe 17, 18 şi 19 în Delta Dunării are loc Hendrixsperience - 3 days of freedom, festival organizat în cinstea lui Jim Hendrix, considerat unul dintre cei mai renumiţi chitarişti din lume. Evenimentul, care va avea loc la complexul Cormoran, vrea să recreeze ceva din spiritul anilor 70. Astfel, pe parcursul celor trei zile, participanţii vor avea parte de audiţii muzicale, concerte, jam session-uri, lecturi, precum şi întâlniri informale cu artişti. Printre cei care vor concerta la acest festival se numără Alexandru Andrieş, George Baicea, Ernesto Bianchi, Relu Biţulescu, Steve Clarke, Radu Lupaşcu, Aurel Mitran, Cătălin Răsvan şi Sorin Romanescu. De asemenea, George Baicea va lansa primul DVD românesc de blues, intitulat „Stealth - Made In Romania", iar basistul Steve Clarke îşi va lansa cel mai recent album - „New Beginnings".
În afară de muzică, participanţii vor putea lua parte şi la activităţi precum plimbări cu şalupa, pescuit sportiv, vânătoare, echitaţie, ping-pong, darts sau biliard, care vor fi organizate în cadrul complexului.
Preţul unui bilet pentru acest festival este de 85 de lei. Artiştii care îşi vor aduce contribuţia participă pro-bono, toate fondurile care vor fi adunate din taxa de participare fiind folosite pentru a asigura masa şi cazarea acestora.
A fost cap de afiş la Woodstock. A revoluţionat muzica rock. A devenit legendă pentru stilul său unic de a cânta la chitară. A decedat în condiţii suspecte, la numai 28 de ani, pe 18 septembrie 1970. Anul acesta se împlinesc patru decenii de la moartea lui.
Pe 17, 18 şi 19 în Delta Dunării are loc