Marius Lăcătuş ar putea reveni în iarbă, dar nu în România, ci la sud de Dunăre, în Bulgaria. Lăcătuş e pe lista oficialilor de la Sofia pentru postul de antrenor al naţionalei Bulgariei. Sursa: Reuters
Marius Lăcătuş a plecat în această vară în Spania, spunând la despărţirea de România că nu mai e interesat de fotbal. "Cel puţin în viitorul apropiat", a spus Lăcătuş.
Pe lista lui Mihailov
Presa de la Sofia aruncă însă bomba şi scrie că Marius Lăcătuş e aproape de a prelua naţionala Bulgariei!
Jurnaliştii bulgari susţin că Lăcătuş a fost deja la Sofia unde s-a întâlnit cu oficialii federaţiei.
Fostul mare fotbalist al Stelei şi al echipei naţionale de fotbal a României se află pe o listă întocmită de Borislav Mihailov, şeful federaţiei bulgare de fotbal.
În vârstă de 46 de ani, Lăcătuş are o experienţă de 13 ani de antrenorat.
Pe ultimul loc în Grupa G
Naţionala de fotbal a Bulgariei nu are în acest moment antrenor. Stanimir Stoilov a fost dat afară după catastrofalul debut în preliminariile pentru Euro 2012, 0-4 cu Anglia, pe Wembley, şi 0-1 cu Muntenegru,la Sofia.
Bulgaria e pe ultimul loc în Grupa G de calificare la Campionatul European, grupă din care mai fac parte Anglia, Muntenegru, Ţara Galilor şi Elveţia.